x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Noul Renault Megane

Noul Renault Megane

03 Iul 2009   •   00:00
Noul Renault Megane

Treaba stă de obicei în felul următor: iei o maşină, "te dai" cu ea şi laşi la sfârşit - ca la loz în plic - preţul. După care tragi concluziile...

În privinţa noului Megane lucrurile stau puţin altfel. Peste tot s-a trâmbiţat preţul de plecare - sub 13.000 de euro - aşa că atunci când am urcat în Megane am preferat să dau o tură în jurul maşinii: roţi avea, motorul era la locul lui - înăuntru butoane, volan... are de toate.
Dar să lăsăm gluma la o parte. Maşinuţa continuă întrucâtva liniile geometrice prezente pe Laguna şi reuşeşte un design cu personalitate care "stă bine" atât pe varianta hatchback, cât şi în cea coupe.

Nici la interior lucrurile nu scapă de sub control. Plasticul nu are ifose de carbon, dar este de bună calitate acolo unde este, iar spaţiul este suficient. Poate un mic minus la reglajele de la bord, la consola audio, dar le prinzi rostul şi împrietenirea are loc curând. Suspensiile sunt suficient de moi, o altă notă bună. Consumul nu sare nici el calul, iar impresiile finale sunt favorabile: ai de toate, iar preţul este bun.

Noi am testat
Motorizare: 1,6 L/110 CP
Acceleraţie: 0-100/km: 10,5 s
Viteza maximă: 195 km/h
Cutie: 6+1
Consum: 9,2/5,5/6,9 l

News
LANSARE. Noul Clio s-a lansat săp­tămâna trecută în România, iar cu această ocazie Renault România a anunţat parteneriatul de imagine cu Monica Anghel, care va conduce un Clio Estate, cea mai nouă versiune de caroserie a gamei. Noul Renault Clio este disponibil cu un design nou şi cu o gamă extinsă atât din punctul de ve­dere al variantelor de echipare, cât şi al versiunilor de caroserie. Din punctul de vedere al echipărilor, în gama Noul Clio sunt disponibile 4 versiuni: Au­then­tique, Expression, Dynamique şi Ex­cep­tion. Există trei motorizări pe ben­zină şi alte două propulsoare die­sel.

INOVAŢIE MAZDA. Pentru prima oa­ră în istorie, Mazda introduce în echi­pa­rea modelelor de serie o tehnologie unică - i-STOP - asemănătoare celei dezvoltate de Mini - care permite oprirea şi pornirea automată a motorului, în momentul în care automobilul staţionează în trafic. Modelul ales să integreze sistemul i-STOP este noua Mazda3, cel mai bine vândut autovehicul Mazda.

TOP SPORT. În vremuri de criză, revista Top Gear îşi ia gândul de la Porsche 911 şi îţi oferă cea mai bună alternativă de până la 30.000 de euro pentru maşina sport din visurile umede ale bărbaţilor. Să fie mica rachetă de buzunar Fiat 500 Abarth, buldogul britanic Ford Focus RS, sportivul cu aer retro Mini Cooper JCW sau neamţul temperamental VW Golf GTI? Mai află şi ce muscle car american este exponentul generaţiei sale, dintre actualele reîncarnări ale legendarelor Chevrolet Camaro SS, Ford Mustang GT500 şi Dodge Challenger R/T.

×
Subiecte în articol: auto