x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Noutăţi în zona de living

Noutăţi în zona de living

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    07 Aug 2008   •   00:00

Mai mult decît în orice altă zonă a unei case, în living se pune mare preţ pe aparenţă, pe aspectul final şi atmosfera creată în cadrul său, acesta fiind spaţiul a cărui principală menire este aceea de a petrece timpul liber de care dispui într-un mod cît mai relaxant posibil, fie că eşti singur, cu familia sau cu prietenii.



Mai mult decît în orice altă zonă a unei case, în living se pune mare preţ pe aparenţă, pe aspectul final şi atmosfera creată în cadrul său, acesta fiind spaţiul a cărui principală menire este aceea de a petrece timpul liber de care dispui într-un mod cît mai relaxant posibil, fie că eşti singur, cu familia sau cu prietenii. Aceste considerente sînt cele care ne-au determinat să aducem în prim-plan modele dintre cele mai noi de astfel de corpuri şi să vă “îmbogăţim” inspiraţia cu caracteristicile lor.
 
 O idee bună de exploatat, un mic corp de mobilă avînd formă paralelipipedică ce are prevăzute pe feţele laterale rafturi, iar partea de sus are aspectul unei tăvi de pe care se poate servi foarte bine o băutură

Toate modelele fac parte din ultima colecţie prezentată de producătorul italian MDF. Ceea ce este mai mult decît clar e faptul că în cadrul acestei colecţii a urmărit îndeaproape crearea senzaţiei de spaţiu. În acest scop protagonistul principal este nonculoarea. Alb total pentru o imagine vizuală riguroasă, pentru o identitate puternică şi elegantă.

REINTERPRETAREA BIBLIOTECII

Ne-au atras atenţia odată corpurile de bibliotecă “Melody”, care au arătat o manieră aparte de interpretare a acestui obiect atît de necesar. Respectiv, rafturile sînt regîndite în ideea de a permite aranjarea în cadrul asigurat de ele a cît mai multor dimensiuni de cărţi. Pentru asta, etajerele reprezintă de fapt nişte plăci îndoite sub unghi drept, în două sau trei locuri, aşa încît să se încadreze într-un spaţiu orizontal standard, prevăzut între părţile laterale ale unui singur corp de bibliotecă.

Interesant este şi faptul că rafturile sînt dispuse aşa încît să asigure o continuitate pe orizontală, observîndu-se că din peretele lateral al fiecărui corp de mobilier pleacă exact din locul în care se termină o etajeră pe orizontală o alta, corespunzătoare celuilalt corp, şi aşa mai departe, în ideea de a sugera pe orizontală o linie îndoită în unghiuri drepte în mai multe puncte.

 
 Suprapunerea de rafturi într-o manieră funcţională şi estetică în aceeaşi măsură a reprezentat o direcţie urmărită a fi îndeplinită de aceste corpuri de mobilier

TRANSPARENŢĂ

Un corp de etajere care nu are spatele înfundat reprezintă o altă idee adusă în prim-plan de această colecţie. Rezultatul este un corp de mobilier avînd etajerele dispuse la niveluri diferite, într-o suprapunere total neregulată. Pot fi etalate aici cărţi sau obiecte decorative, corpul în ansamblul său putînd să reprezinte o delimitare la nivel sugestiv a două zone.

Ca şi noutate, putem să vă aducem la cunoştinţă folosirea pentru construcţiile din această colecţie a unui material nou, aşa numita piatră acrilică LG HI-Macs, un compozit alcătuit din minerale naturale în proporţie de 75% şi din pigmenţi întăriţi cu răşini acrilice. Este un material termoformabil, rezistent la impact, calităţi care-l fac eficient de folosit pentru uzul rezidenţial.
 
 Albul a reprezentat laitmotivul acestei colecţii de corpuri de mobilă pentru zona de living. Albul, punctat doar de culorile cărţilor sau ale obiectelor etalate pe rafturi, reprezintă o soluţie cromatică ce plusează la capitolul “senzaţie de spaţiu larg”

Un alt corp interesant de mobilier este aşa-numitul “Box” (cutie în traducere liberă), ce oferă ocazia de a avea la îndemînă la capul canapelei cărţi alături de băutura preferată.


×
Subiecte în articol: corp