x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Păstrăvărie asaltată

Păstrăvărie asaltată

30 Apr 2008   •   00:00

Păstrăvăria Fiad din judeţul Bistriţa-Nă­săud a fost luată cu asalt în preajma Sărbătorilor Pascale. Atît localnicii, cît şi turiştii au preferat să cumpere peşte viu direct de la sursă. Păstrăvăria Fiad, aflată în subordinea Direcţiei Silvice Bistriţa, creşte păstrăvi în 30 de bazine, iar turiştii îi pot pescui singuri cu pla­sa.

Păstrăvăria Fiad din judeţul Bistriţa-Nă­săud a fost luată cu asalt în preajma Sărbătorilor Pascale. Atît localnicii, cît şi turiştii au preferat să cumpere peşte viu direct din de la sursă. Păstrăvăria Fiad, aflată în subordinea Direcţiei Silvice Bistriţa, creşte păstrăvi în 30 de bazine, iar turiştii îi pot pescui singuri cu pla­sa. Păstrăvăria vinde în medie 30 de tone de peşte pe an, iar o bună parte din banii încasaţi sunt folosiţi pentru achi­ziţionarea hranei pentru peşti. (C.D.)

 

 

 

 

 

Lansarea revistei “Étoile”

Michelin, care editează celebrul ghid al hotelurilor şi restaurantelor, lansează în Franţa o revistă bilunară, “Étoile”, care se prezintă drept “noul magazin de referinţă în gastronomie”. Revista va fi vîndută şi în Belgia, Elveţia şi Canada. Cititorul va găsi în fiecare număr patru repere: actualităţi, gastronomie, călătorii şi vinuri. Rubrica “Drumul inspectorului” va prezenta o regiune şi recomandări de hoteluri, restaurante, podgoreni şi meşteri populari. (C.D)

 

 

 

Luptă dreaptă

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, estimează că negocierile comerciale multilaterale de la Doha vor facilita lupta împotriva creşterii preţurilor agricole. Unul dintre punctele cheie de la negocierile de la Doha, duse sub egida Organi­za­ţiei mondiale a comer­ţu­lui, priveşte liberalizarea schimburilor agricole. Strauss-Kahn a remarcat creşterea preţului la orez cu peste 50% şi a pledat pentru existenţa unui plan la nivel mondial în ceea ce priveşte preţurile. (C.D.)

 

 

 

 

Summitul preţurilor

În luna aprilie, a avut loc la Londra un summit al preţurilor alimentare. Gordon Brown, organizatorul acestui summit, a dorit să pună bazele unui plan internaţional de acţiune care să stopeze creşterea preţurilor la alimente. La reuniune au participat 30 de persoane care se ocupă de Programul alimentar mondial. Rezultatul sum­mitului va fi pre­zen­tat în luna iunie şe­fi­lor de stat din UE. (C.D.)

 

 


Preţuri mici

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al Fondului Monetar Interna­ţional, estimează că sunt necesare măsuri pentru a rezolva problema creşterii preţurilor produselor alimen­tare. Strauss-Kahn a insistat asupra coordonării globale a politicii agricole şi a subliniat că protecţionismul şi utilizarea ali­men­­­telor ne­ce­sare pentru produ­cerea bioc­ar­bu­ran­ţilor con­tri­buie, între al­tele, la creş­terea preţuri­lor alimen­telor. (C.D)

 

 

 

 

Tradiţie sau modă?

Cît de tradiţionale mai sunt oare astăzi preparatele pregătite după reţete păstrate în sipetul bunicii? Conform unui studiu publicat de către Universitatea din Sao Paolo, reţetele se modifică de-a lungul timpului, unele ingrediente fiind înlocuite cu altele devenite “la modă”. Cu ajutorul metodelor de analiză statistică, cercetătorii au observat că multe ­dintre reţetele specifice unui areal geografic se transformă în timp atunci cînd vine vorba despre ingredientele folosite. Conform aceluiaşi studiu, fiecare perioadă istorică este dominată de un anumit ingredient. (C.D.)

 

 

 

 

Paşte şi Pesach

Bucate tradiţionale de Paşte specifice comunităţilor evre­ieşti, dar şi românilor din zona Oradei, au fost pregătite de elevii Liceului Teoretic “Onisifor Ghibu”. Înainte de a fi gustate, ele au fost aşezate în holul liceului pentru a fi admirate şi “poftite” de către toţi participanţii la eveniment. Ine­dita acţiune face parte din proiectul şcolar întitulat “Oradea – mo­del de interculturalitate”, demarat în martie. Pe agenda pro­gramului se mai află şi curăţarea Cimitirului Evreiesc din Velenţa. (C.D.)

×
Subiecte în articol: food world