x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Jurnalul National    |    02 Apr 2008   •   00:00

Bucătăria italiană este renumită în întreaga lume, fiind caracterizată printr-o gamă largă de ingrediente şi o bogată varietate a reţetelor.

Bucătăria italiană este renumită în întreaga lume, fiind caracterizată printr-o gamă largă de ingrediente şi o bogată varietate a reţetelor. Pastele, pizza şi risotto sunt astăzi consumate şi apreciate în întreaga lume. De asemenea, o altă trasătură distinctivă a acestei bucătării este întrebuinţarea vinului, ca parte componentă în dife­ritele preparate. Fantezia şi tradiţiile din regiunile Italiei au dus la apariţia unor diferenţe în ceea ce priveşte felurile de mâncare, ingredientele şi timpul de preparare, dar totuşi, la baza acestei bucătării stă combinarea subtilă a gusturilor autentice, fără excese şi complicaţii inutile. La micul dejun (Piccola collazione) se consumă produse lactate, ceai cu felii de pâine prăjită unse cu unt, miere de albine etc. La italieni, masa principală este prânzul (Collazione), compus din “intrări”, precum preparate din peşte, pizza, supă minestrone, supă de peşte, supe de legume pasate etc. Masa se continuă cu fripturi asortate cu sosuri, paste făinoase (spaghete) sau orez. Desertul este compus din prăjituri, brânzeturi, fructe şi cafea. Cina (Cena) constă în paste preparate cu diferite sosuri, pizza gătită cu fel de fel de brânzeturi, compot şi fructe.

×
Subiecte în articol: agenda