x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Carmen Dragan    |    18 Mar 2010   •   00:00
Pauză de cafea
5606-116250-bucate21_3028.jpgLa o analiză simplă a proverbelor turceşti, constatăm că acestea sunt în general foarte scurte. Explicaţia este evidentă: limba nu dispune de pronume relative. Mi-au atras atenţia câteva: "grădina poeziei este uscată şi neroditoare, dacă nu este udată de apele filosofiei", "Allah găseşte o ramură joasă pentru pasărea care nu poate zbura" sau "fiecare pierdere este un avertisment".

La masa festivă de la Ambasada Turciei mi-a fost dat să aud mai multe proverbe legate de mâncarea şi băutura turcească. Iată de pildă: "pâine cu sare e gata mâncare" sau "oaspetele nu mănâncă ce gândeşte, ci mănâncă ce găseşte". Despre cafea se spune astfel: "trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea" sau "o ceaşcă de cafea nu o uiţi 40 de ani".

În cultura turcă a oferi o masă este o măsură a ospitalităţii turceşti. Putem afirma că ospitalitatea a jucat un rol important în îmbogăţirea culturii gastronomice a turcilor. Iată şi un proverb care ilustrează această calitate a poporului: "mâncarea oferită musafirului să fie fără cusur". Şi într-adevăr nu am avut ce să reproşez prânzului turcesc!

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda