Pauză de cafea

În copilărie, Paştele Mic, sau Paştele Blajinilor, era foarte aşteptat pe uliţa copilăriei mele. Toţi copiii eram atât de fericiţi că ne întorceam de la cimitir cu plasa plină de ouă roşii, cozonac şi alte bunătăţi, pe care le primeam "gratis", încât sărbătoarea era mai importantă pentru noi chiar decât Paştele.

Atunci nu ştiam mare lucru despre semnificaţia acestei zile. Ştiam doar că este o zi în care familiile se reunesc la cimitir şi dau de pomană pentru cei plecaţi pe lumea cealaltă. Bunica îmi spunea că sufletele morţilor sunt libere în această zi şi pot şi gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei. Mie îmi plăcea ideea de masă întinsă pe jos (chiar dacă era la cimitir, pe mormânt).

Adoram ouăle roşii pe care le primeam, iar cozonacul, prăjiturile şi bomboanele aveau un gust inegalabil dacă le căpătam de la tanti Eugenia, tanti Procira sau tanti Ileana pe deasupra unui mormânt. Noi, cei şase verişori mergeam împreună cu bunica la cimitir şi, cum tot satul o cunoştea pe aceasta, eram chemaţi aproape la fiecare mormânt. Uneori mai gustam şi din paharul ei cu vin, dar nu înainte de a vărsa o picătură pe mormânt. Astfel, copilăria era mai frumoasă şi sărbătoarea mult aşteptată în fiecare an.