x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Performanţe atinse de un DVD Player

Performanţe atinse de un DVD Player

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    28 Mar 2009   •   00:00
Performanţe atinse de un DVD Player

iF Design Award 2009 şi Red dot Design Award, două distincţii internaţionale pentru design foarte apreciate, au fost câştigate de DVD player-ul DVS450H, de la LG.



Deşi are o dimensiune redusă şi un aspect elegant, interiorul acestuia cuprinde tehnologii avansate. Spre deosebire de DVD player-ele clasice, acest model oferă rezoluţii de 720p, 1080i sau 1080p şi poate suporta chiar full HD 1080p.  "Modelul DVS450H se potriveşte oriunde, fie că este aşezat pe perete, pe o suprafaţă plană sau uşor înclinată, acesta va conferi valoare acelui loc", spune Yoo Seok Kim, senior designer la laboratorul de design şi cercetare al companiei.

NOUA TEHNOLOGIE DE CONGELARE
Un congelator adaptat stilului de viaţă din prezent a fost recent lansat de către Whirlpool. "Tendinţa, mai ales în contextul economic actual, este de a reveni la cinele în familie. Asta înseamnă să ţii un congelator bine aprovizionat", spune Mioara Bolozan, marketing director al companiei, în România.

Modelul  AFG 8184/2/ IX are o capacitate de conservare a temperaturii din interior de 22 de ore şi integrează numeroase funcţii care îi simplifică utilizarea, de la funcţia de congelare rapidă la calendarul pentru alimente, care îţi permite să monitorizezi timpul cât stau produsele la rece. Noul congelator are un volum total brut de 266 de litri şi este disponibil la un preţ recomandat de 2.300 RON.

×