x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Powerslide BMW 1M (VIDEO)

Powerslide BMW 1M (VIDEO)

de TopGear    |    03 Oct 2011   •   21:00

Septembrie 2011 a fost o luna buna, in redacția Top Gear Romania. Chiar daca ne-a luat din nou prin surprindere, termenul limita pentru numarul 69 a fost la fel de placut cum au fost și toate celelalte de pana acum. Am avut vreme buna, fotografii s-au pupat cu programul nostru de teste, unul dintre noi a reușit cu vorba buna sa-și pastreze permisul de conducere (de doua ori) iar avioanele care ne-au carat spre lansarile internaționale au avut, cumulat, cele mai puține intarzieri de pana acum. Prin urmare, am avut cu toții pacea și liniștea sufleteasca necesare sa punem cap la cap pentru numarul de octombrie (disponibil de azi la toate punctele de difuzare a vezi video Citeste articolul complet in TopGear

×