x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Programe de formare

Programe de formare

28 Mar 2005   •   00:00

Uniunea Europeana (UE) le ofera tinerilor din invatamantul prescolar, gimnazial sau liceal, sansa de a se forma intr-un mediu intercultural sprijinindu-i in acelasi timp si pe viitorii directori de centre educationale.

  • de MARIA TOADER
  • OFERTA. Scolarii si prescolarii sunt si ei vizati de programele Uniunii
    Chiar si elevii din invatamantul preuniversitar pot beneficia de programele educationale ale comunitatii europene. Programul COMENIUS, actiune ce face parte de altfel tot din actiunea SOCRATES, este destinat in special copiilor din scoala generala.

    OBIECTIVE. Ca si celelalte proiecte europene educationale, COMENIUS are ca scop pregatirea elevilor in vederea unei mai bune adaptari la normele statelor membre ale Uniunii. Prin acest program, copiii sunt incurajati sa invete cat mai multe limbi straine deoarece COMENIUS presupune si cooperarea intre centre educationale din diverse state. COMENIUS urmareste si sa promoveze in randul elevilor ideea de constientizare a existentei unei diversitati culturale si incearca sa puna bazele unor metode pedagogice si a uno tehnici informationale cat mai originale prin care sa stimuleze apetitul pentru studiu al micilor invatacei.

    DESFASURARE. COMENIUS se adreseaza atat copiilor incadrati la gradinite, cat si celor din gimnaziu, liceu sau chiar tinerilor care au optat pentru o scoala postliceala. Elevii sunt, alaturi de personalul didactic, si alte diverse categorii ale comunitatii locale, asociatiilor non guvernamentale sau de parinti, grupuri tinta care pot particicipa la COMENIUS. Actiunea sprijina initierea de Parteneriate Scolare (Comenius 1), de proiecte pentru formarea personalului didactic (Comenius 2) si de retele de parteneriat intre proiectele de parteneriat scolar si proiectele privind formarea personalului didactic (Comenius 3).

    PENTRU MANAGERI. Dintr-o alta perspectiva programul ARION vizeaza schimbul de informatii si obtinerea unei experiente pentru factorii de decizie din domeniul educatiei. ARION consta in vizite de studiu cu durata de cinci zile fiind adresate factorilor de decizie din domeniul invatamantului preuniversitar, deoarece acestia sunt considerati ca fiind cei care joaca rolul cel mai dinamic in diseminarea experientei si a informatiilor dobandite in timpul vizitelor.

    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul comenius