x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Qashqaiare unfrăţior:Juke

Qashqaiare unfrăţior:Juke

de Sebastian S. Eduard    |    29 Oct 2010   •   00:00
Qashqaiare unfrăţior:Juke

Juke, fratele mai mic al lui Qash­qai, a sosit şi în România. Cel mai nou membru al familiei crossover Nissan vine să combine stilul extravagant cu energia şi cu buna dispoziţie.

După succesul înregistrat cu Qash­qai în segmentul C, Nissan este pe cale să schimbe din nou peisajul urban. Juke este diferit de oricare altă maşi­nă, aducând un nou concept în seg­men­tul B. Arată neconvenţional şi transmite bună dispoziţie. Juke a fost creat la Londra de specialiştii centrului Nissan Design Europe şi desăvârşit în Japonia, la Nissan Design Center.

Partea de jos a caroseriei Juke este mai aproape de SUV, cu garda la sol înaltă, roţile mari, pasajele roţilor ac­cen­tuate şi finisate cu profile robuste, la fel ca pragurile. Inspiră protecţie, soliditate. Partea de sus a caroseriei se remarcă însă prin stilul pur sportiv. De la parbriz la plafonul înclinat, forma şi dimensiunile ferestrelor din spate, totul aduce a maşină sport. Plafonul încorporează un eleron care creşte stabilitatea la viteze mari, iar forma haio­nului a fost perfecţionată cu tehnologii­le Computational Fluid Dynamics şi testată în tunelul aerodinamic. Şi inte­ri­orul reflectă agilitatea crossover-ului Juke. Consola centrală inspirată de designul motocicletelor şi finisajele portierelor sunt total ine­dite, creând o atmosferă antre­nan­tă. Ma­n­eta schim­bătorului este foarte aproa­pe de volan, dar poziţia de condus este înaltă, pentru totală vizibilitate, ca în SUV.

Gama Juke oferă trei variante de motorizare, două pe benzină şi una diesel. Vârful de gamă este noul motor turbo pe benzină DIG-T cu cilindree de 1,6 litri, care dezvoltă 190 CP, Euro 5.


Pe scurt:
- Preţuri de la 12.850 de euro (cu TVA şi trei prime de casare) şi ofertă de finanţare cu 0% dobândă şi 15% avans
- Tracţiune 2WD şi 4WD cu All Mode 4x4i şi noul Torque-Vectoring System
- Noua motorizare turbo pe benzină, cu injecţie directă şi 190 CP


News

Tracţiune integrală
Skoda oferă acum pentru modelele Octavia şi Superb şi combinaţia între transmisia automată cu dublu ambreiaj, cu şase trepte de viteză (DSG) şi tracţiunea integrală. Noua configuraţie va fi disponibilă începând cu luna noiembrie, pentru puternicul motor diesel 2.0 TDI cu 103 kW (140 CP). Propulsorul dispune de injecţie directă Common-Rail, precum şi de filtru de particule diesel în standard şi îndeplineşte astfel cerinţele stricte ale normei de poluare Euro 5. Prin lansarea variantei atractive tracţiune integrală-transmisie automată, Skoda îşi subliniază competenţele în domeniul tracţiunii integrale. Cere­rea pentru variantele cu tracţiune integrală ale modelelor Superb şi Octavia este de mulţi ani semnificativă. Fiecare al zecelea Superb vândut dispune de tracţiune 4x4, iar la versiunea Superb Combi, chiar fiecare al cincilea.

Vânzări la Hyundai
Vânzările Hyundai în Europa au crescut în primele nouă luni ale anului 2010 cu 4,3%, depăşind rezultatele generale ale pieţei auto, care a scăzut cu 3,7% comparativ cu anul 2009. De la începutul anului, Hyundai a vândut 274.603 unităţi, atingând, conform Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), o cotă de piaţă de 2,6% şi aflându-se astfel pe drumul către atingerea obiectivului anual al companiei: o cotă de piaţă de 2,75%. Primind un facelift în primăvară, noul i30 continuă să fie cel mai de succes model Hyundai în acest an la nivel european, vânzările crescând cu 30% faţă de anul 2009. i20 a evoluat la fel de bine, cu o creştere a vânzărilor de 24% comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut.

×
Subiecte în articol: auto