Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O imagine atăt de veche, incăt ori de căte ori incerc s-o scot din sertarul cu amintiri imi apare cu margini "zdrenţuite", in tonuri şterse, alunecănd spre sepia ca o fotografie din alt veac: o vară in casa străbunicii de la Rucăr. Stăna, oile, beciul in care se matura brănza de burduf⦠Gustul mămăligii cu brănză iute şi unt de oaie.
O imagine atăt de veche, incăt ori de căte ori incerc s-o scot din sertarul cu amintiri imi apare cu margini "zdrenţuite", in tonuri şterse, alunecănd spre sepia ca o fotografie din alt veac: o vară in casa străbunicii de la Rucăr. Stăna, oile, beciul in care se matura brănza de burduf⦠Gustul mămăligii cu brănză iute şi unt de oaie.
Chipul străbunicii in fereastră, estompat de lumina ce intra printre ochiurile perdelei cu ciucuri şi printre fire puternice de muşcată. Şi-apoi, sora şi cumnatul bunicii - tanti Vasilica şi nenea Ţicu - stăpănii acareturilor acelora de sub munte, pe care le comparam mereu, in gănd, cu poveştile bunicii mele măritată intr-un sat din Moldova. Descopeream acolo o lume pe care n-o ştiusem, cuvinte noi, gusturi şi arome aşijderea şi-un instrumentar gospodăresc specific muntelui şi oierilor. Dintre toate, untul acela alb-gălbui, consistent şi fin ca o mătase, mă intriga. Şi, pentru a-mi linişti curiozitatea, intr-o zi tanti Vasilica mi-a arătat cum se pregăteşte. N-aveam să uit niciodată cuvintele ei: "Draga mea, uite, aici e fabrica noastră de unt!". "Aici" insemna putineiul de lemn, năltuţ cam căt să-mi ajungă mie pe-atunci la umăr. Tehnologia simplă şi uluitoare n-o reţinusem in desfăşurarea ei, dar mi-a reamintit-o intr-o zi un oier de pe Penteleu. "In putinei se pune laptele străns de la două-trei mulsuri şi se lasă acolo la prins. Apoi se bate cu bătătorul de lemn: un disc cu multe găuri, fixat intr-un băţ lung. Se bate zdravăn, pănă untul se desparte de lapte şi iese deasupra; şi-atunci se-adună cu lingura de lemn şi se pune in vas de lut. Se spală in mai multe rănduri in apă rece, pănă se duce orice urmă de zer. Se lasă pe-o scăndură de lemn inclinată, la scurs, şi-apoi se foloseşte-n bucate ori se dă la rece." Simplu, sănătos, fără E-uri.
Reţete alese
Ce este o carte de bucate (sau o revistă de gastronomie) dacă nu o colecţie de reţete? Sau "un florilegiu", cum ar spune un amic al meu. Adică o crestomaţie. Flori alese - reţete alese. Sigur, termenul innobilează, totuşi rămănem la sensurile primare: a colecta, a aduna. Chiar dacă nu suntem gastronomi străluciţi, cel puţin o dată in viaţă fiecare am simţit impulsul de a nota reţeta unui preparat care ne-a plăcut. E in natura umană să reacţionăm aşa şi nu ne putem dezice.
Astăzi vă propunem in Jurnalul de bucătărie experienţele a trei "colecţionari" şi inovatori de reţete, din trei medii diferite: o mănăstire, o gospodărie, un restaurant. Dacă vă place vreo reţetă, nu ezitaţi şi⦠colecţionaţi-o!
simona.lazar@jurnalul.ro
