Reţeta de suflet

Nu-s multe bucatele după care să fi tînjit aşa cum mi s-a întîmplat cu tocăniţa de ied a lui Tata Lice. Sub Penteleu, la Varlaam, mai în primăvară, abia de reuşisem să gust o lingură din bucatele cele alese ale bihoreanului pripăşit prin Munţii Buzăului.

Nu-s multe bucatele după care să fi tînjit aşa cum mi s-a întîmplat cu tocăniţa de ied a lui Tata Lice. Sub Penteleu, la Varlaam, mai în primăvară, abia de reuşisem să gust o lingură din bucatele cele alese ale bihoreanului pripăşit prin Munţii Buzăului. Cît despre reţetă, nici de ea n-avui parte, fiindcă fără veste Tata Lice dispăruse fără să-i fi pus reportofonul în faţă. Dar se poate să fi văzut cineva acolo, sus, că mi-au rămas poftele (de bucate gustoase) neîmplinite şi mi-a călăuzit paşii chiar pe cărarea ce duce… în ogradă la Tata Lice. Şi-acolo, trasă mai la o parte, într-un ceaun pus pe pirostrii, forfotea… tocana de ied, cea mult lăudată. N-am stat pe gînduri şi m-am avîntat dintru-nceput să aflu de la gospodar toate secretele delicioasei reţete. “Se face, în general, la ceaun, ca să nu se prindă carnea”, îmi dezvăluie Tata Lice. “Iedul se tranşează şi se folosesc în special părţile din spate. Partea mai osoasă şi mai grasă. Se lasă să fiarbă înăbuşit, pînă cînd se desprinde de os pe fundul ceaunului. Ca să-l ajuţi, pui un pic de ulei, în funcţie de cantitate. Cînd carnea e călită şi se desprinde de pe os începe nebunia cu legumele… Pui aproape tot ce ai în curte: morcov, ceapă, gulie, ardei, roşie… Mie îmi place cu mai mult morcov, că-i dă un gust mai dulce şi absoarbe foarte bine grăsimea.” Se amestecă toate legumele şi se pregăteşte un sos în care vinul e pe primul loc. Se adaugă usturoi şi se drege după gust. Condimentele cel mai mult folosite de Tata Lice sînt: piper negru măcinat şi, “la dres, un pic de hrean, pentru iuţeală”. Şi tot el îmi precizează: “Nu am un reţetar, gătesc după dispoziţie. Cînd mi-e bine iese mîncarea bună, pot să-i pun orice. Cînd sînt… leneş, mai bag şi cartofi, iar dacă am musafiri care nu vor mămăligă, le dau găluşte ardeleneşti, ca acasă, în Bihor”.

 

Vulturul Ilie

Am aflat legenda lui cu cîteva luni în urmă, pe cînd hălăduiam prin Munţii Buzăului: Vulturul Ilie a existat, cu mai bine de jumătate de secol în urmă. El plana, luîndu-şi “în stăpînire” ţinutul, dinspre culmile aspre şi ascuţite ale Penteleului şi ale Siriului, pînă în liniştita cîmpie a Bărăganului, ori chiar dincolo de Dunăre, în ţinutul de piatră moale al Dobrogei. Ne-am simţit asemeni lui, străbătînd cărările din munte, la Chiojdu, ori potolindu-ne avîntul dincolo de podul lui Anghel Saligny, la Cernavodă. Şi din tot ce am cules în aceste călătorii, vă oferim şi domniilor voastre, reţete şi poveşti.