Şampanie şi Caragiale la Tănase!

Cine şi-ar fi putut închipui că se poate scrie o piesă la... piesa lui Caragiale, "O noapte furtunoasă?". Eu cu siguranţă nu şi cred că nici dumneavoastră. Şi totuşi, cunoscutul scriitor şi textier Octavian Sava a făcut-o atunci când, în urmă cu mai bine de patru ani, a primit solicitarea de a scrie libretul pentru varianta de muzical a celebrei piese caragialiene. Cererea a fost mai mult o provocare venită din partea regizorului Cezar Ghioca, cel care tocmai punea în scenă varianta clasică a piesei lui Nenea Iancu.

Muzicalul pus în scenă de Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" are de toate, respectând reţeta infailibilă a succesului probat de atâtea ori pe Broadway. Actori excelenţi, care uimesc şi entuziasmează în egală măsură prin jocul inspirat şi prin capacitatea de a cânta live mai bine decât multe dintre "vedetele" care ne "asasinează" auzul zilnic pe micul ecran. Intrând în culisele teatrului, la cald, imediat după sfârşitul reprezentaţiei, am putut afla că Adriana Trandafir, cea care a ridicat sala în picioare de atâtea ori în timpul spectacolului, are, de fapt, o migrenă îngrozitoare, că vulcanicul Valentin Teodosiu slăbeşte două kilograme la fiecare... premieră furtunoasă, şi noroc că are de unde, că excelentului Alexandru Lulescu, cel cooptat în distribuţie în ultimul moment, i s-a dat o singură indicaţie regizorală, aceea de a nu improviza, şi că Oana Ghioca, personajul sexy din piesă, care a înflăcărat nu numai imaginaţia spectatorilor, dar şi a colegilor de scenă, este, de fapt, o tânără timidă preocupată la fiecare sfârşit de reprezentaţie de tocul pantofului alb care "îi face figuri de o să-şi rupă într-o zi piciorul".

Ce mai are piesa "O premieră furtunoasă"? Mai are o calitate aproape unică în peisajul chicioso-manelisto-cultural de acum. Aceea de a te face să râzi sănătos, fără scălâmbăieli frivole şi glume obscene, într-un cuvânt, a te face să râzi ca pe vremuri! Când râsul era unica supapă într-un angrenaj construit pentru a-ţi fi frică să şi gândeşti, darămite să te exprimi.

În regia mai mult decât inspirată a lui Cezar Ghioca, beneficiind de muzica neobositului creator de şlagăre Marius Ţeicu şi, de ce nu?, de aportul unui public entuziast de la primul şi până în ultimul minut, piesa lui Octavian Sava este exact ca o sticlă de şampanie de cea mai bună calitate pe care ai ţinut-o, timp de patru ani, în condiţii speciale de temperatură şi lumină. I-ai dat târcoale din când în când, ai fost tentat să desfaci plasa de sârmă, dar, în final, când în sfârşit ai scos dopul, îţi dai seama că a meritat.
Cu prisosinţă!