x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri

05 Iun 2007   •   00:00

DONATORI. Jumătate dintre europeni sunt de acord să işi doneze organele pentru transplant, in cazul morţii. Acestea sunt rezultatele unui sondaj efectuat in lunile octombrie-noiembrie 2006 in statele europene. 54% dintre respondenţi susţin că sunt de acord să doneze şi organele rudelor apropiate. 26% dintre respondenţi au spus insă că nu sunt pregătiţi să facă un asemenea pas. Cei mai pregătiţi să işi doneze organele sunt suedezii (81%), maltezii (75%), finlandezii (73%).

STATISTICĂ. Mai mult de jumătate din adulţii din ţările Uniunii Europene sunt obezi sau supraponderali, atrage atenţia comisarul pe probleme de sănătate al UE, Markos Kyprianou. Mai alarmant este numărul foarte mare al copiilor supraponderali (peste 21 de milioane), care in căţiva ani vor transforma Europa intr-un continent al obezilor, a mai declarat Kyprianou. "Dacă nu luăm măsuri, copiii supraponderali de astăzi vor fi măine victime ale infarctului. De vină suntem cu toţii: autorităţile, industria alimentară şi consumatorii", spune Kyprianou. In ultimii ani, obezitatea a devenit o problemă şi in ţările UE din sudul Europei, unde a fost abandonată dieta mediteraneană in favoarea celei de tip fast-food. Consumul de grăsimi saturate este foarte ridicat in toată Europa, in vreme ce consumul de cereale a scăzut cu un sfert in ultimele decenii.

ACID FOLIC. O dietă bogată in acid folic reduce cu o cincime riscul de atac vascular cerebral (AVC), arată opt studii sintetizate in revista britanică de medicină The Lancet. Pănă in prezent se ştia că acidul folic sau vitamina B9 scade riscul unor defecte congenitale şi trebuie administrat gravidelor. Noile studii au arătat că această vitamină ar putea avea o intrebuinţare mai largă, ceea ce i-a determinat pe nutriţionişti să recomande adăugarea ei in făină sau in păine. Alţi experţi in sănătate avertizează insă asupra riscului unor efecte secundare precum anemia sau bolile cardiovasculare.

ALARMANT. In următorii zece ani, Asia se va confrunta cu o creştere dramatică a incidenţei cancerului, semnalează un studiu asupra tendinţei acestei maladii la nivel mondial. Experţii de la Universitatea Oxford estimează că, pănă in 2020, incidenţa va creşte cu 60%. Din ce in ce mai mulţi asiatici se mută in marile oraşe, devin supraponderali sau obezi şi renunţă la alimentaţia pe bază de fructe şi legume. In vreme ce Europa şi SUA renunţă la fumat, Asia rămăne in top, de unde şi incidenţa mare a cancerului de plămăni. La fel de numeroase sunt şi cazurile de cancer de stomac, de ficat şi de săn.Â

LAPTOPURI. Utilizarea excesivă a computerelor portabile favorizează apariţia durerilor de spate şi, in timp, chiar a unor deformări ale coloanei vertebrale. Este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători din Marea Britanie. Autorităţile sanitare britanice au observat că numărul mare de laptopuri achiziţionate de tinerii din această ţară coincide cu o creştere a numărului persoanelor cu probleme de spate cauzate de postura incorectă. Specialiştii in domeniu susţin că principala eroare pe care o fac persoanele care lucrează frecvent cu laptopul este că ţin computerul portabil pe genunchi, aplecăndu-se foarte mult pentru a tasta. Această poziţie duce la anchilozarea muşchilor spatelui şi, in timp, la deformarea coloanei.

SUPRASOLICITATE. Femeile care se simt neajutorate şi suprasolicitate de creşterea copiilor au un risc de peste trei ori mai mare de a suferi afecţiuni nervoase, spun oamenii de ştiinţă de la Universitatea California. La studiu au participat 1.747 de mămici cu copii intre 4 şi 35 de luni. 26% dintre femei au declarat, prin intermediul unui chestionar, că suferă tulburări nervoase, intrucăt nu sunt ajutate fizic şi emoţional in creşterea copiilor. Dr Ritesh Mistry, liderul echipei de cercetare, atrage atenţia asupra faptului că sănătatea mintală a mamei are o influenţă foarte puternică in dezvoltarea bebeluşului.

TBC. Un tănăr din Atlanta, suferind de o formă periculoasă de tuberculoză, a părăsit instituţia sanitară in care era internat şi a călătorit cu avionul fără să poarte mască, un accesoriu indispensabil pentru a evita infectarea celor din jur. Tănărul de 31 de ani, Andrew Speaker, a plecat de la spital pentru a-şi duce la bun sfărşit nunta şi luna de miere cu iubita sa, in ciuda avertismentelor medicilor care il ingrijeau. Astfel, Andrew Speaker a pus in pericol sănătatea pasagerilor care au călătorit in acelaşi avion cu el. Speaker a declarat presei că i s-a spus că forma de TBC de care suferă nu este una contagioasă şi şi-a cerut scuze in mod public de la persoanele pe care le-a expus riscului infectării cu bacilul Koch.

×
Subiecte în articol: info