x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Talasoterapia - Apa. Alge. Namol. Aerosoli marini. Soare. Nisip.

Talasoterapia - Apa. Alge. Namol. Aerosoli marini. Soare. Nisip.

29 Mar 2006   •   00:00

Apa se numara printre primele "medicamente" folosite de om. Dupa mii de ani, virtutile apei de mare si ale climatului marin sunt pe deplin recunoscute de lumea medicala si apreciate de oricine beneficiaza de ele.

Talasoterapia – tratamentul cu apa de mare – se adreseaza tuturor celor care vor sa alunge stresul si sa-si regaseasca vitalitatea. Un sejur de zece zile la malul marii, in care distractia si relaxarea se imbina cu mentinerea sanatatii, este ideal pentru tineri sau mai putin tineri, persoane active sau sedentare. Oricine poate beneficia de o intreaga farmacie naturala: apa de mare, namol, plante medicinale, alge marine, uleiuri esentiale si mai ales de adevaratele comori ale naturii: aerul marin si soarele.

Talasoterapia reechilibreaza functiile organismului, fiind un bun prilej de a reinvata cum sa ne hranim si sa dormim corect, cum sa ne relaxam si sa ne acordam timp pentru noi insine.

"Terapie blanda cu rol profilactic, talasoterapia se bazeaza pe doua mari principii: eliminarea toxinelor si stimularea functiilor vitale.

Ea participa la calirea organismului si imbunatatirea activitatii aparatului cardiac, circulatiei sangvine, articulatiilor si musculaturii. Talasoterapia este totusi contraindicata persoanelor cu fracturi neconsolidate, cardiopatie ischemica, accident vascular cerebral, cancer sau TBC", explica dr. Gigi Teodoru, seful sectiei de recuperare medicala si balneologie de la Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central.

Apa, alge, namol, aerosoli

Elementul magic al talasoterapiei este apa de mare. In afara de cele 20-27 de grame de clorura de sodiu pe litru, aceasta apa contine numeroase saruri minerale care permit regenerarea celulara si dilatarea porilor, astfel incat substantele active sa patrunda usor in organism.

Marea este electrolita, iar la contactul cu aceasta, un organism obosit se reincarca in mod natural cu ioni de potasiu, calciu, magneziu, sulf si alte saruri minerale. De aceea, baile marine sunt cele mai importante in cadrul curei.

Alte surse de vitamine si minerale sunt impachetarile cu alge marine si namol. Organisme vii, algele marine asigura aportul de vitamina A si vitamina C, care permit organismului sa se apere de infectii. Namolul marin – bogat in oxigen, saruri minerale, vitamine, argila – este aplicat pentru a combate reumatismul, tulburarile circulatorii si unele boli de piele. Inhalatiile de aerosoli marini, capabili sa anihileze microbii si virusurile, favorizeaza dilatarea capilarelor si accelereaza schimburile intre organism si mediul marin. Briza marii supune capilarele la o veritabila gimnastica, proces numit "vasomotricitate", care amelioreaza activitatea cardiorespiratorie. Alte proceduri propuse in cadrul curei de talasoterapie sunt gimnastica medicala, baile galvanice, masajul cu jeturi de apa, dusurile, aromoterapia.

Cura termala

"Conform Societatii Internationale de Hidrologie Medicala, talasoterapia este diferita de cura termala, care are efecte curative, pe cand rolul primeia este de mentinere a formei si de prevenire a unor boli", atentioneaza dr. Gigi Teodoru. Cura termala poate fi facuta in orice statiune balneoclimaterica (la munte sau la mare), in timp ce talasoterapia se face numai intr-un mediu marin. Cei care beneficiaza in mod curent de cura termala sunt pacienti cu afectiuni reumatismale, respiratorii, afectiuni ale sistemului nervos.

Pe litoralul romanesc

Daca vrei sa-ti petreci vacanta pe litoralul Marii Negre, este bine sa stii ca talasoterapia se face pana la sfarsitul lunii septembrie in statiunile Eforie Nord, Techirghiol, Mamaia. Ideal este ca temperatura apei marii sa fie in medie de 20-25 de grade Celsius. Intrarea in apa se face progresiv, dupa o baie de soare de cel putin zece minute, pentru a preveni socul termic. In apa nu se sta, ci se fac miscari continue sau exercitiile de recuperare indicate de kinetoterapeut. In apa se poate face si automasaj pe intregul corp. Cand marea este mai agitata, actiunea mecanica a valurilor este un masaj binefacator pentru piele si muschi.

Program de slabire

Avand o actiune tonifianta asupra tesuturilor, talasoterapia vine si in ajutorul persoanelor care vor sa slabeasca. Tratamentele corporale, dieta si exercitiile fizice propuse de specialisti (nutritionisti, kinetoterapeuti, masori) intr-un centru de talasoterapie permit remodelarea siluetei. Bineinteles, cateva saptamani de talasoterapie nu sunt suficiente pentru a pierde toate kilogramele acumulate de-a lungul timpului, dar macar vei avea un start eficient in programul de slabire. Rezultatele vizibile obtinute in timpul curei de talasoterapie te vor incuraja sa continui lupta cu kilogramele.

ANTICHITATE. "Doar Natura vindeca bolnavii", spunea Hipocrate. Parintele medicinei recomanda baile marine datorita puterii de vindecare a apei sarate. El isi incuraja pacientii sa utilizeze acest remediu pentru a scapa de probleme articulare si dureri de spate.

STIATI CA? Termenul "talasoterapie" utilizat in zilele noastre pentru cura heliomarina a fost inventat in 1865 de un tanar medic francez, Joseph de la Bonnardi"re. Grecescul "thalasso" inseamna apa de mare si "therapeia" – a vindeca. Primul congres international de balneologie si hidrologie a reunit 150 de participanti din numeroase tari europene in localitatea franceza Boulogne-sur-Mer, in 1894. Fondatorul disciplinei este insa dr. Ren... Quinton, care publica in 1904 lucrarea "Apa de mare, mediu organic".
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul talasoterapia