x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Tenis pe săturate

Tenis pe săturate

de Ionut Paduraru    |    17 Sep 2010   •   00:00
Tenis pe săturate
Sursa foto: /Afp/Mediafax

Iubitorii "sportului alb" vor avea un program încărcat în această săptămână. În week-end, echipa României de Cupa Davis va juca meciul cu Ecuador din barajul de promovare în Grupa Mondială. Speranţele noastre privind o nouă participare în grupa de elită a tenisului se leagă de Victor Hănescu (54 ATP), ceilalţi jucători convocaţi de căpitanul Andrei Pavel fiind Adrian Ungur (127 ATP), Victor Crivoi (171 ATP) şi Horia Tecău (21 ATP la dublu).

De partea cealaltă, sud-americanii nu au nici un jucător în Top 100 ATP, vedetele lor fiind fraţii Lapentti. Meciurile vor avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 12:00, şi vor fi transmise în direct de TVR 1.
De luni, Hănescu va relua încercarea românilor de a se impune în premieră la BCR Open Romania. Meciurile de pe taboul principal vor fi transmise de Sport.ro în fiecare zi, de la ora 16:00.


Extrafotbal
VINERI
12:00 (TVR 1) Tenis - Cupa Davis: România - Ecuador (primele meciuri de simplu); 16:00 (TVR 2) Gimnastică - Campionatele Naţionale (concursul masculin); 17:00 (Eurosport) Ciclism - Turul Spaniei (etapa a 19-a); 20:10 (Eurosport) Haltere - CM (feminin, 48 kg)
SÂMBĂTĂ
2:00 (TVR 1) Tenis - Cupa Davis: România - Ecuador (meciul de dublu); 14:00 (TVR 2) Gimnastică - Campionatele Naţionale (concursul feminin); 16:45 (Eurosport) Ciclism - Turul Spaniei (etapa a 20-a); 18:45 (Eurosport) Haltere - CM (masculin, 56 kg); 21:00 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow
DUMINICĂ
1:00 (Eurosport) Tenis de masă - CE (feminin, semifinale); 12:00 (TVR 1) Tenis - Cupa Davis: România - Ecuador (ultimele meciuri de simplu); 16:00 (TVR 2) Gimnastică - Campionatele Naţionale (finalele pe aparate); 17:00 (Eurosport) Ciclism - Turul Spaniei (etapa a 21-a); 18:45 (Eurosport) Haltere - CM (masculin, 62 kg); 21:45 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow
LUNI
14:30 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow; 16:00 (Sport.ro) Tenis - BCR Open Romania
MARŢI
15:00 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow; 16:00 (Sport.ro) Tenis - BCR Open Romania; 20:10 (Eurosport) Haltere - CM (masculin, 69 kg); 22:00 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow
MIERCURI
14:30 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow; 16:00 (Sport.ro) Tenis - BCR Open Romania; 20:50 (Eurosport) Haltere - CM (feminin, 69 kg); 22:00 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow
JOI
14:30 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow; 16:00 (Sport.ro) Tenis - BCR Open Romania; 19:00 (Digi Sport) Handbal masculin - Liga Campionilor: HCM Constanţa - Croaţia Zagreb; 20:10 (Eurosport) Haltere - CM (masculin, 77 kg); 22:00 (Eurosport) Snooker - Openul Mondial Glasgow

×
Subiecte în articol: sport