x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Twingo - de la Trend la Miss Sixty

Twingo - de la Trend la Miss Sixty

de Sebastian S. Eduard    |    12 Mai 2011   •   19:33
Twingo - de la Trend la Miss Sixty

165164-36-38tv-9.jpgPrezent de la începutul acestui an pe piaţă, Twingo ne propune două versiuni: una de bază, „Trend”, şi seria limi­tată „Miss Sixty”.

Noi am testat un „Trend” şi am încercat să ne punem în pielea potenţialului consumator. Tineri, activi, fără prea mulţi bani, poate femei, în mod cert din marile aglo­me­rări urbane. Twingo se mişcă bi­ne în trafic. Este o maşinuţă con­stru­ită pentru a te strecura, şi asta şi face. Nu trebuie să faci pe nebu­nul, pentru că nu ai decât 75 de cai şi, chiar dacă vei apăsa acceleraţia brusc, trebuie să ţii cont că nu eşti într-un RS. Consumul nu pare a sări calul, iar dacă abordezi cu în­de­mânare bordurile ai şanse să găseşti nesperate locuri de parcare. Suspensiile sunt suficient de comode, iar direcţia permite o foarte bună manevrabilitate.

Versiunea Trend dispune de nu­me­roase dotări încă din serie (aer condi­ţio­nat, radio CD, geamuri faţă şi oglinzi cu reglaj electric) sau opţional soluţii de conectivitate USB, Bluetooth şi diverse elemente de per­so­na­lizare a designului.  Pentru fanii de sex feminin ai modelului există seria limi­tată Twin­go Miss Six­ty, care aduce în plus două culori de ca­ro­serie, Rose Bo­he­me şi Noir Nacre; stripping cu mo­tive florale pentru ha­yon, ca­po­ta şi stâl­pul cen­tral, tapiţ­e­rie nea­gră Alcantara asor­tată caro­seriei prin conturul şi cu­să­turile Rose, volan îmbrăcat în piele, covoraşe de protec­ţie persona­li­zate, alături de  alte nu­meroase elemen­te de design.

 

Noi am testat
Motorizare: 1.2L 16V/75CP
Acceleraţie: 0-100 km/h: 12 s
Viteza maximă:  169 km/h
Cutie: 5+1
Consum:  6,7/4,2 l

 

News
Jaguar de 1,2 milioane de dolari
Compania Jaguar Land Rover, controlată de grupul indian Tata Motors, va începe producţia unei maşini sport electrice la un preţ de 700.000 de lire sterline (1,2 milioane de dolari) şi va investi cinci miliarde de lire sterline (8,2 miliarde de dolari) în dezvoltare pentru a concura mărcile germane de lux. C-X75 poate atinge o viteză de aproape 100 de kilometri în trei se­cun­de, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax. Maşina-hibrid dispune de două motoare electrice şi unul pe ben­zină, iar viteza maximă va depăşi 320 de kilometri pe oră. Autovehiculul va putea parcurge o distanţă maximă de peste 50 de kilometri folosind doar motoarele electrice. C-X75, dezvolta­tă în cooperare cu echipa de Formula 1 Williams, a fost prezentat pentru pri­ma dată la Salonul Auto de la Paris anul trecut.

Jaguar urmează astfel companiilor germane BMW, Volks­wa­gen şi Porsche, care au anunţat planuri de a produce „supermaşini” electrice. Producătorii de maşini sport folosesc forme alternative de energie pentru a dezvolta noi modele, în contextul presiunilor guvernelor pentru adoptarea de tehnologii cu impact mai redus asupra mediului. Grupul indian Tata Motors va investi cinci miliarde de lire sterline (8,2 mili­arde de dolari) pe parcursul a cinci ani în compania Jaguar Land Rover pentru a ajunge la acelaşi nivel de calitate cu mărcile germane BMW, Merce­des-Benz şi Audi, care controlează piaţa mondială a maşinilor de lux.

×
Subiecte în articol: auto&moto