x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Zile cu averse slabe in nord-vest, sud si centru

Zile cu averse slabe in nord-vest, sud si centru

13 Sep 2005   •   00:00
Zile cu averse slabe in nord-vest, sud si centru

Scaderea de temperatura - ca urmare a unei patrunderi mai reci, dinspre nord-estul Europei - se va resimti mai bine in regiunile extracarpatice si mai putin in celelalte.

COMENTARIUL SPECIALISTULUI
Muntii, in general, si arcul carpatic, in special, pentru tara noastra sunt obstacole in calea sistemelor frontale, dar si a patrunderilor de aer mai rece. Din aceste motive, in urmatoarele zile, formatiunile noroase care se vor dezvolta in spatiul cuprins intre Muntii Balcani, Alpii Dinarici si Carpati vor determina mai multe ploi in Banat, Oltenia, Muntenia si cea mai mare parte a Transilvaniei, iar scaderea de temperatura - ca urmare a unei patrunderi mai reci, dinspre nord-estul Europei - se va resimti mai bine in regiunile extracarpatice si mai putin in celelalte. O scadere, la valorile termice maxime, se va produce si din lipsa insolatiei, acolo unde vor fi innorari si ploi. (meteorolog Romica Jurca)

AZI IN TARA
  • Bacau 28
  • Baia Mare 26
  • Brasov 26
  • Cluj 26
  • Constanta 27
  • Craiova 29
  • Galati 30
  • Iasi 29
  • Sibiu 26
  • Suceava 26
  • Timisoara 26
  • BUCURESTI
  • maxima: 30 °C
  • minima: 15 °C
    Azi:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla in general slab. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 30 de grade, iar cea minima va fi de 15... 16 grade.

    Maine:
    Cerul se va innora treptat, devenind favorabil averselor de ploaie in cursul dupa-amiezii si al noptii. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 26... 27 de grade, iar cea minima, de 14... 15 grade.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si vor mai fi conditii de ploaie dupa-amiaza. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 25... 26 de grade, iar cea minima va fi de 13... 14 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Maxime: 26°C, minime: 11°C. Vremea va fi calda. Cerul va prezenta unele innorari ziua, cand va ploua izolat.

    Maine:
    Cerul va fi variabil si izolat vor fi conditii de ploi slabe. Maxime: 26°C si minime: 10°C.

    Poimaine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 25°C si minime: 11°C.

    CRISANA
    Azi:
    Maxime: 27°C, minime: 12°C. Cerul va fi variabil, iar vremea va fi calda.

    Maine:
    Izolat vor fi conditii de ploi slabe, iar cerul va fi variabil. Maxime: 25°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 26°C si minime: 10°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Maxime: 27°C, minime: 10°C. Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil si izolat vor fi conditii de ploaie.

    Maine:
    Cerul va fi variabil si izolat vor fi averse insotite de descarcari electrice. Maxime: 26°C si minime: 8°C.

    Poimaine:
    Vor fi averse locale, iar cerul va prezenta unele innorari. Maxime: 25°C si minime: 7°C.

    BANAT
    Azi:
    Maxime: 29°C, minime: 12°C. Cerul va fi variabil, cu innorari indeosebi in cursul noptii, cand izolat va ploua.

    Maine:
    Indeosebi in cursul dupa-amiezii vor fi averse locale. Maxime: 24°C si minime: 12°C.

    Poimaine:
    Izolat vor fi conditii sa ploua slab, iar cerul va fi variabil. Maxime: 26°C si minime: 10°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Maxime: 30°C, minime: 13°C. Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, cu innorari in vest si averse izolate.

    Maine:
    Cerul va prezenta innorari accentuate si dupa-amiaza va ploua local. Maxime: 25°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Vor fi averse locale, iar cerul va prezenta unele innorari. Maxime: 26°C si minime: 10°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Maxime: 31°C, minime: 13°C. Cerul va fi variabil, iar vremea va fi calda.

    Maine:
    Vor fi averse locale in vestul si nordul regiunii si izolate in rest, indeosebi dupa-amiaza. Maxime: 27°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari temporare si ploi slabe, locale. Maxime: 26°C si minime: 11°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Maxime: 30°C, minime: 14°C. Vremea va fi frumoasa si calda, cu cer variabil.

    Maine:
    Cerul va fi variabil si izolat vor fi conditii de ploi slabe. Maxime: 28°C si minime: 15°C.

    Poimaine:
    Local vor fi averse, iar cerul va prezenta unele innorari. Maxime: 27°C si minime: 13°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Maxime: 29°C, minime: 12°C. Cerul va fi variabil, cu innorari in nord ziua, cand va ploua izolat.

    Maine:
    Izolat vor fi conditii de ploi slabe, iar cerul va fi variabil. Maxime: 27°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Vor fi conditii sa ploua slab, izolat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 26°C si minime: 11°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Vremea va fi calda. Cerul va prezenta innorari temporare si izolat vor fi averse de ploaie si descarcari electrice, ziua indeosebi in nordul Carpatilor Orientali, iar noaptea mai ales in Muntii Banatului. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura aerului va fi comparabila cu cea din intervalul precedent.

    Maine:
    Cerul va prezenta innorari accentuate. Indeosebi in cursul dupa-amiezii, local in Muntii Banatului si Carpatii Meridionali si izolat in celelalte zone montane, vor fi averse de ploaie insotite de descarcari electrice. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura aerului va marca o scadere usoara in comparatie cu ziua precedenta.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si izolat va ploua. Vantul va sufla moderat. Temperatura aerului va continua sa scada usor fata de intervalul anterior.

    LA MARE
    Azi:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 26 si 28 de grade, iar cele minime, intre 16 si 18 grade. Temperatura apei marii va avea valori cuprinse intre 21 si 23 de grade.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari in cursul noptii, cand izolat vor fi conditii de averse de ploaie si descarcari electrice. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 24 si 26 de grade, iar cele minime, intre 16 si 18 grade. Temperatura apei marii va avea valori cuprinse intre 20... 22 de grade.

    Poimaine:
    Cerul va prezenta unele innorari si izolat vor fi averse de ploaie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 si 25 de grade, iar cele minime, intre 15 si 17 grade. Temperatura apei marii va avea valori cuprinse intre 19... 21 de grade.

    VREMEA ACUM UN AN
    Temperatura a crescut

  • Maxima: 29°C
  • Minima: 6°C

    In tara: Cerul a fost innorat in jumatatea nordica si variabil in rest. Vremea a fost predominant frumoasa si a devenit calda pentru aceasta perioada a anului, o data cu cresterea temperaturii aerului, atat la valorile maxime, cat si la cele minime. Au fost unele innorari si ploi razlete, trecatoare, in regiunile din interiorul arcului carpatic.

    In Bucuresti: Vremea a fost predominant frumoasa si a continuat sa se incalzeasca usor. Cerul a fost mai mult senin, iar vantul a suflat slab. Temperaturile maxime au fost de 26… 27 de grade, iar minima, de 8 grade.
  • ×