x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ziua Internaţională a Biodiversităţii, marcată şi în China

Ziua Internaţională a Biodiversităţii, marcată şi în China

22 Mai 2010   •   00:00

De Ziua Internaţională a Biodivesităţii s-au desfăşurat şi în China diferite activităţi, pentru a populariza importanţa de protejarea diversităţii biologice.



Astfel, în Grădina Zoologică din Beijing s-a dezvelit Monumentul dedicat Anului Internaţional al Diversităţii Biologice din China. Administraţia de Stat pentru Silvicultură şi Universitatea de Silvicultură din Beijing au organizat în comun expoziţii de gravură în oraş şi în campusul universităţii pentru popularizarea cunoştiinţelor de diversitatea biologică. Au fost organizate evenimentele similare şi în Regiunea Autonomă Xinjiang Uigură, provinciile Guizhou, Sichuan şi Gansu, etc.

×
Subiecte în articol: biodivesitate