Cuvantul uitat: onoare

Au existat vremuri cand pentru onoare merita sa mori. Nici macar oamenii politici nu s-au lasat mai prejos si s-au duelat atunci cand onoarea impunea acest lucru.

Onoarea. Un cuvant astazi uitat. Pentru unele suflete ranite duelul era singura metoda de a obtine satisfactia dulce a razbunarii. Este si cazul unui om politic, fost ministru, Nicolae Blaremberg, descendent al unei familii prea bine cunoscute.

POLITICIANUL. Nascut in 1837, fiu al colonelului Vladimir de Blaremberg si al Pulheriei Ghica; magistrat, in 1851 a fost ministru in cabinetul generalului Florescu, apoi prim efor al spitalelor civile. El a fondat mai multe ziare si a scris importanta lucrare "Essai sur les Institutions et lois de la Roumanie", in care a aratat bune cunostinte despre organizarea veche a tarii, iar in 1864 a demisionat din functia de procuror la Curte. Pe fondul unei situatii delicate, Nicolae Blaremberg il va provoca la duel pe boierul Stefan Bellu, prin anul 1890, pentru a razbuna onoarea unei femei pe care o iubea si chiar o luase in casatorie.

PERIPETII. Descendent al marii familii de boieri Bellu, medelnicerul si bi-vel logofatul Stefan Bellu nu a dezmintit renumele stramosilor sai. Dupa o tinerete tumultuoasa, el se casatoreste cu Eliza, fiica domnitorului Barbu Stirbey. Din aceasta casatorie a rezultat Alexandru Bellu, nascut la Bucuresti, la 5 mai 1850. In urma neintelegerilor aparute intre cei doi soti, convinsa ca acestea nu vor fi niciodata remediate, Eliza Bellu va divorta si se va stabili definitiv in Elvetia, unde va locui impreuna cu baiatul ei. In aceasta tara, fiica domnitorului va muri in anul 1890. Viata plina de peripetii a boierului Stefan Bellu nu va ramane fara urmari.

DUELUL. Din studiul lui Andrei Oisteanu despre duelul la romani, am aflat ca: "Pe la 1890, Nicolae Blaremberg s-a casatorit cu Paulina Anghelescu, «o frumoasa doamna» (pictata si de Nicolae Grigorescu), dar fara bani, fara rang si cu o reputatie indoielnica. Avea un copil din flori, Olga, dintr-o legatura amoroasa cu boierul Stefan Bellu. Blaremberg i-a cerut acestuia sa recunoasca copilul si sa-si asume raspunderea pentru intretinerea lui. «Bellu refuzand - noteaza Mihai Dim. Sturdza - , avusese loc un duel incheiat fara rezultat si fara impacare pe teren, deci si fara legalizarea statutului fetei.» Duelul a avut loc in conditiile in care ambii protagonisti au fost mari demnitari in sfera justitiei: procuror la Curtea de Apel (1851), in cazul lui Stefan Bellu, si ministru al Justitiei (1891), in cazul lui Nicolae Blaremberg".

PRINCIPII. Duelul reprezenta ocazia perfecta de a ucide pentru a-ti demonstra un anumit punct de vedere, nevinovatia, sau pentru a obliga pe cineva sa-si asume raspunderea, sa plateasca pentru faptele sale. Obicei desuet astazi, ne gandim cate nenorociri ar fi fost inlaturate daca ar fi fost aplicat principiul impacarii si nu acela al infierbantarii spiritelor. Chiar si disputele de natura politica au dus la duel. De exemplu, in 1863, inainte cu un an sa demisioneze din functia de procuror la Curte, acelasi Nicolae Blaremberg il va provoca la duel pe Cezar Bolliac, iar acesta din urma va reusi sa-l raneasca usor pe insemnatul om politic.

INCIDENTUL. Un mare scandal in care numele lui Nicolae Blaremberg a fost implicat este acela cu George San Marin. Pe cand statea in trasura la Sosea, omul politic Blaremberg a fost lovit de brigadierul de calarasi George San Marin, cumnatul lui Constantin Stoicescu, mai tarziu ministru liberal. Ce se intamplase? Intr-una dintre zile, o femeie necunoscuta se prezentase la doamna Stoicescu, sora lui San Marin, si ii facuse propunerea unei intalniri amoroase din partea domnului Blaremberg.

Doamna Stoicescu era una dintre frumusetile Bucurestiului acelei perioade. Surprinzand scena dintre cele doua femei, San Marin se repezise asupra necunoscutei, o brutalizase, ii taiase parul si asa, lesinata, o aruncase in strada. A doua zi, Nicolae Blaremberg va fi atacat de San Marin si batut. Aceasta agresiune va pricinui mare fierbere in tot Bucurestiul si va misca toate cercurile politice. Procesul a durat multe zile si a dat nastere la mai multe incidente violente. Nicolae Blaremberg se va apara si el la procesul care a urmat, desi au pledat pentru el avocati mari. Dupa nesfarsite pledoarii, brigadierul George San Marin e condamnat la doi ani de inchisoare si 2.000 de lei amenda, Constantin Stoicescu la trei luni inchisoare, iar Anica Scorteanu, pe care o agresase San Marin, primind 1.000 de lei despagubiri. Atat osanditii, cat si Blaremberg au facut apel. Dupa apel, Stoicescu a fost achitat, San Marin va lua un an de inchisoare, 10.000 de lei despagubiri pentru Blaremberg si 300 de lei pentru Anica.

O FAMILIE ISCUSITA IN AFACERI

De origine aromana, neamul Bellu (Bellio) isi are radacinile in sudul Peninsulei Balcanice, pe teritoriul Albaniei de astazi. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, dupa caderea legendarei capitale Moscopole in mainile atacatorilor - musulmani albanezi - , care au transformat orasul bogat si frumos intr-o ruina jalnica, neamul Bellu, aidoma altor familii aromanesti, s-a risipit prin toata Peninsula Balcanica. Pe seama acestor stramosi, necunoscuti astazi, au circulat o sumedenie de istorii in familia Bellu. Barbatii neamului Bellu, in clipa plecarii in refugiu, isi luasera cu ei o mare parte din avere, despre care se zvonea ca ar fi fost colosala. Se prea poate sa fi fost adevarat, din moment ce membrii familiei au trait in lux si bogatie aproape doua sute de ani dupa aceea. Stefan Bellu se stabileste in Tara Romaneasca spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, inaintea incheierii epocii fanariote. Foarte repede, datorita bogatiei si a iscusintei in afaceri, acesta si-a sporit si mai mult averea, ca si influenta politica, ajungand pana la importanta demnitate de mare vistiernic al Tarii Romanesti. Cateva dintre fetele sale s-au casatorit cu Ghiculesti si Cantacuzini, iar unicul sau baiat, Alexandru, a ajuns mare aga si s-a casatorit cu Zoe, fiica lui Barbu Vacarescu, unul dintre boierii pretendenti la scaunul domnesc. Intreaga familie Bellu intretinea relatii de prietenie atat cu domnitorul Nicolae Sutu, din familia printilor fanarioti care au domnit in Moldova si Valahia, cat si cu domnitorul Gheorghe Bibescu. Alexandru Bellu, cel dintai mostenitor al rangului nobiliar de baron, dupa unchiul din partea tatalui, a avut patru baieti. Primii doi copii, Stefan si Barbu, au facut cariere politice in tara. Ceilalti doi, Costache si Gheorghe, au plecat, in 1851, la studii in Franta si si-au petrecut tot restul zilelor la Paris, incredintand administrarea partii lor din averea parinteasca fratelui mai mare, Barbu Bellu. Alexandru Bellu, fiul lui Stefan Bellu, isi continua studiile liceale si universitare la Paris, unde in anul 1873 devine licentiat al Facultatii de Drept. El moare in 1921.

MOSTENIREA GHICA, PE MAINI SIGURE

Alexandru Ghica a iubit foarte mult resedinta din Pascani-Caciulati, pe care a mobilat-o cu mult gust. Aici si-a petrecut multe momente de odihna si a dat numeroase receptii cu caracter diplomatic. Balurile de la Caciulati aveau loc in salonul mare al palatului, in care - cum consemna Emanoil Hagi-Mosco - "oglinzi mari pe ambele ziduri laterale profilau eleganta siluetelor, canapele de-a lungul zidurilor si fotolii asezate intre ferestrele din fundul salii pofteau musafirii. In tavan, doua mari policandre, in forma de roata, aurite, lasau sa cada din numeroasele lor brate calda lumina a lumanarilor, atat de prielnica obrajilor femeiesti". Alexandru Ghica n-a fost casatorit. Prin testament, domeniul Pascani-Caciulati a fost lasat Pulcheriei (Profira) Ghica, sora sa, casatorita mai intai cu generalul Nicolae Mavros si - din 1830 - cu colonelul Vladimir Moret de Blaremberg (1811-1846). Din aceasta a doua casatorie, Pulcheria a avut trei copii: Nicolae, Constantin si Alexandru, care au mostenit impreuna palatul de la Caciulati. Sotia lui Constantin, Maria Baleanu (1840-1924), a cumparat si partile de mosie ale cumnatilor si a ramas unica proprietara a palatului si a mosiei, in suprafata de 1.531 ha.

JOCUL CORP LA CORP Acest joc este rezervat tragatorilor care asteapta totul de la hazard. Ei se arunca asupra adversarului fara a calcula distanta care ii desparte de el. Daca acesta nu vrea sa se retraga, rezulta un corp la corp. Insa cateodata, corp la corp poate fi considerat si ca mijloc de aparare momentana: asa de pilda, contra tragatorilor care ataca mergand sau chiar sarind e bine a se face un pas inainte, ceea ce da nastere unui corp-la-corp, dar care zadarniceste tactica adversarului si face sa treaca lovitura butonului. NU TREBUIE A REZISTA FORTEI PRIN FORTA Jocul retragerii bratului este practicat mai ales de cei cu talii mici si brat slab. Dansii se precipita asupra adversarului, voind sa-l zapaceasca insa cu fente, pe urma deodata retrag bratul facand pe adversar sa pareze in sec, dupa care trag la noroc. Acest joc se combate prin lovituri de oprire sau retragandu-te mereu asteptand finalul fentelor pentru a-l para si a riposta. Mai sunt unii tragatori care au mana dura si care apasa cu forta fierul pentru a osteni mana adversarului printr-o presiune continua. Cu acestia trebuie sa se angajeze fierul numai varf contra varf, pentru a egaliza fortele, sau sa nu se dea fierul deloc, iar in cazul in care se da fierul mai mult, si il apasa sa se cedeze presiunii. Acesta este mijlocul cel mai sigur de a le face forta nefolositoare si chiar pagubitoare pentru dansii, caci voind sa apese fierul cu forta, cum le este obiceiul, se departeaza din linie, nemaiintalnind nici o rezistenta cu floreta lor. In orice caz nu trebuie a rezista fortei prin forta, caci s-ar risca o iesire din linie. REGULI DE CAPATAI Loviturile de buton trebuie date corpului numai intre brau si baza gatului. Afara de acest paralelogram loviturile nu se socotesc. Daca asaltul cu floreta ar fi numai o pregatire la lupta si la duel sau imitatia lor fidela, nu s-ar fi marginit astfel campul loviturilor. Lovitura data de cel care ataca e totdeauna buna, in afara de cazul cand adversarii au avut acelasi gand si nu se poate hotari care a lovit intai. Daca atacul a fost parat si riposta a lovit, lovitura buna este a celui care a ripostat, chiar daca a fost atins in acelasi timp printr-o remisa sau printr-un redublement. Fragmente extrase din lucrarea "Stiinta armelor" de M. Elian de la Gruea

Bibliografie: Din nou despre duelul la romani, Andrei Oisteanu, publicat in Romania literara 21-27 septembrie 2005; Bucurestii de altadata, Constantin Bacalbasa - Ed. Eminescu 1993