Inceputul legendei

Mai mult decat cofetarie, decat cafenea literara, politica, mai mult decat hotel...

Casa Capsa este de doua secole emblema Bucurestiului. La originea acestui fenomen sta o familie de aromani intreprinzatori. Destinul familiei Capsa este legat, in mare masura, de cel al Casei careia i-a dat numele. Ei au venit in Principatele Romane la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand s-a inregistrat cel mai mare val de migrare a aromanilor. Majoritatea erau exportatori de cereale, cojocari, bancheri, proprietari de restaurante si hoteluri, bacani sau brutari.

S-au stabilit in special in Bucuresti, Braila, Galati, Giurgiu, Brasov, Pitesti si Ploiesti. Procesul de formare a burgheziei romanesti si dezvoltarea comertului din respectivele orase este legat in aceasta perioada de numele familiei Capsa.

OAMENI CU INITIATIVA. Povestea a inceput cu cojocarul Dumitru Capsa, intemeietorul familiei. El a plecat spre tarile romane, din tinutul moscopolitan, la sfarsitul secolului al XVIII-lea. A ales initial Brasovul. Acolo s-a casatorit cu Zamfirica Cernovodeanu si la scurt timp s-au mutat la Bucuresti. Simtul de comerciant i-a dictat aceasta alegere, deoarece piata Bucurestiului era mai buna pentru meseria sa. Prima atestare documentara a lui Dumitru Capsa in capitala tarii dateaza de la 3 noiembrie 1791, cand a semnat o polita in valoare de 500 grosi. Dumitru Capsa si-a deschis pravalie pe locul fostei piete Sf. Anton, in apropierea Hanului lui Manuc. Aceasta a fost distrusa intr-o zi de Pasti, la 23 martie 1847. Sotii Capsa au avut patru fii, Cristache, Anton, Stefan si Constantin, dintre care doar mezinul a continuat meseria tatalui, transformand-o intr-o adevarata arta. El s-a casatorit in anul 1818 cu Ana Vasiliu, fiica unui negustor din Ploiesti. In acea perioada avea deja o situatie financiara buna. Cei doi au avut doisprezece copii, dintre care doar noua au trait (opt baieti si o fata). Constantin Capsa a avut grija ca toti copiii lui sa invete meserii bune, din care sa-si poata castiga existenta. Pe unul dintre ei, Vasile, l-a dat ucenic la un bun cofetar. A fost ceva nou pentru familie, dar esential pentru faima de mai tarziu.

MUNCA UNUI COPIL. La numai 14 ani, Vasile Capsa a inceput ucenicia la Constantin Lefteru, zis si Alexandru Elefterescu. A invatat aici meserie, timp de patru ani, in pravalia de pe Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei), la Hanul Dedu. Apoi a ramas o perioada lucrator in acelasi loc. Se gandea sa-si inceapa propria afacere, insa nu avea bani suficienti. Avea, in schimb, foarte multe idei. Pe tanarul Capsa il deranja limitarea ofertei de prajituri din majoritatea cofetariilor bucurestene si incepuse sa caute retete occidentale. Din pravalii se puteau cumpara doar produse cu specific oriental sau romanesc: baclava, sarailie, cataif, serbet sau cozonac, pandispan, dulceata, pasta de fructe, bomboane din zahar colorat si piscoturi. Tanarul Capsa, dornic de inovatie, a incercat cateva combinatii noi si a preluat retete moderne, in special de bomboane de ciocolata si fondante, frantuzesti si vieneze.

ALIANTA DE FAMILIE. Cum economiile sale erau stranse doar din salariu, a apelat la fratele mai mare, Anton, care era functionar la Departamentul Vistieriei. Anul 1852 a insemnat inceputul gloriei Capsa, prin deschiderea primei cofetarii: "La doi frati, Anton si Vasile Capsa". Cofetarul a ales cel mai bun loc pentru aceasta afacere. In "buricul targului", pe Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei), in cea mai frecventata zona din acea perioada, a gasit cofetaria lui Panaiot (Anastasie) Constantinescu. Acesta era pe punctul de a-si lichida firma de la parterul Hanului Darmari.

Vasile Capsa. Primul cofetar (1827-1879) a adus Bucurestiului si familiei o afacere devenita celebra mai tarziu, in lume, prin Grigore Capsa	Anton Capsa. A trait intre anii 1821 si 1880 si a fost finantatorul primei afaceri de familie, la initiativa fratelui sau mai mic	Grigore Capsa (1841-1902), fondatorul celei de-a doua cofetarii. Inovatorul si deschizatorul de drumuri care a adus faima internationala a Casei si familiei Capsa.

UN NUME INTRAT IN ISTORIE Renumele familiei l-a adus Grigore Capsa. Se poate vorbi despre o integrare europeana pe plan culinar si logistic, realizata de el. Casa Capsa a fost centrul economic, social, politic si cultural, intr-o capitala cu adevarat moderna, a acelor vremuri. Mult laudata cofetarie dispunea de un laborator impartit in sase sectii si avea legaturi cu cele mai renumite laboratoare de profil de la Paris. Toate acestea se datorau lui Grigore. Disparitia lui, in anul 1902, nu a adus caderea Casei, care a ramas pana la jumatatea secolului al XX-lea simbolul Bucurestiului. DULCEATA DE TRANDAFIRI SALVEAZA AFACEREA Anul 1855 putea insemna dezastrul si sfarsitul cofetariei celor doi frati Capsa. Intreprinzatorul Vasile s-a gandit sa includa in afacere si noua piata oferita de razboiul Crimeei. In luna februarie a plecat spre Sevastopol, unde se desfasurau lupte, incarcat cu produse perisabile: sunca, roti de cascaval, carne de porc afumata, paine si altele. Temperatura a crescut brusc, desi era inca iarna, astfel incat toata marfa pe care o transporta s-a alterat. Vasile Capsa s-a intors spre casa cu o paguba enorma. Trecand prin Bulgaria, a gasit trandafiri infloriti si fructe timpurii. Cu o inteligenta incredibila, el s-a gandit sa profite de ceea ce-i oferea natura si le-a transforat in dulceata de trandafiri. Aceasta delicatesa le era necunoscuta bulgarilor, carora le-a vandut-o la pret de raritate. Astfel a reusit sa-si recupereze paguba si a obtinut chiar bani mai multi decat calculase pentru vanzarile de la Sevastopol. Dulceata de trandafiri a fratilor Capsa era recunoscuta in Bucuresti, pentru calitatea si aroma deosebita. RITUALUL DE INITIERE In vara anului 1856, Vasile Capsa a plecat in primul sau taxid. Acest lucru era un eveniment deosebit pentru breasla, deoarece presupunea indeplinirea intregului ritual la care erau supusi negustorii respectabili. Taxidul era o calatorie de afaceri prin care marfa era procurata direct de la distribuitori. Se desfasura, ca interval temporal, intre Sf. Gheorghe si Sf. Dumitru. Perioada premergatoare presupunea post, spovedanie si ruga la biserica de juramant, Sf. Dumitru, cu un ceremonial special. De atunci, el a mers aproape in fiecare an in taxid.

Documentare: "Casa si Familia Capsa in Romania Moderna, 1852 - 1950", Mioara-Magdalena Ionita, Editura Publipres, Bucuresti 2000