Lupta cu hidra veninoasa

Documentele bucurestene, mai ales pentru secolul al XIX-lea, ne ofera date pretioase privind activitatea medicilor bucuresteni, de a caror asistenta se bucurau nu numai cei cu dare de mana, ci si paturile sarace.

Este cunoscut faptul ca incepand din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in Moldova si in Tara Romaneasca incep sa se puna bazele unui serviciu sanitar. Medicii si chirurgii, de obicei straini, cu diplome obtinute in apusul Europei, se instaleaza la Bucuresti si in alte orase mari, unde desfasurau o foarte utila, dar si o destul de manoasa activitate.

Priceperea medicilor nostri este reliefata de generalul rus Langeron, care, cunoscandu-i pe unii dintre ei, scria: "Medicii romani au o mare obisnuinta sa trateze bolile care bantuie aceasta tara si le tamaduiesc cu usurinta". Dupa marturia doctorului Constantin Caracas rezulta ca, la 1824, profesau in Bucuresti 15 medici cu diploma. Dintre medicii greci care se bucurau de mai multa faima, prin anii 1780-1790, au fost cunoscuti mai ales doi: Silvestru Filiti si doctorul Dimitrie Caracas, care a facut studii la Halle si la Viena. Un al treilea doctor, foarte cunoscut pe vremea aceea, a fost Constantin Darvari, dintr-o familie aromaneasca, din Clisura Macedoniei.

Profesorul Constantin Caracas

AJUTOARE. La Bucuresti, incepand cu secolul al XIX-lea, numarul medicilor creste foarte repede. Astfel, sunt mentionati: Atanasie Ioanide (1804), Atanasie Xenocrat, Mihail Hristari, medicul lui Alexandru Voda Sutu. In aceeasi perioada este amintit si dr. Eustratie Rola. Inainte de a merge mai departe, sa pomenim pe Constantin Caracas, format la Viena. Cunoscut si sub numele de Constantinachi, Caracas era si o figura populara pe la noi, pe la 1820-1830.

Din intreaga pleiada de medici bucuresteni, ne-au retinut atentia, in mod deosebit, doi: Alcibiade Tavernier si Constantin Estiotu.

Primul, Alcibiade Tavernier, era francez si provenea dintr-o familie de negustori, a caror indeletnicire era comertul cu diamante si giuvaericale. Dupa ce a fost ofiter in armata lui Napoleon si a scapat din captivitate, dupa campania militara franceza din Rusia, el a poposit in tara noastra prin 1820 si ar fi stat in Moldova, pe atunci bantuita de ciuma, mai ales in orasele Iasi, Focsani si Galati (1819-1824). Desigur ca, fiind efectiv acolo, a dat o mana de ajutor la aplicarea masurilor sanitare adoptate pentru inlaturarea molimei.

Prin 1829 se afla la Bucuresti si a facut parte din Comitetul suprem pentru inlaturarea ciumei, recent infiintat de generalul-conte Kiseleff.

In timpul epidemiei de holera, pretinde Tavernier, a vizitat personal peste zece mii de bolnavi. In Bucuresti ar fi scapat de la moarte aproape o mie de oameni si numai 10-15 persoane au murit, deoarece fusese chemat prea tarziu. Evident ca este vorba de o exagerare. I. Heliade Radulescu confirma totusi ca sapte lucratori din tipografia sa, bolnavi de holera, ar fi fost ingrijiti si salvati de catre doctorul Tavernier.

SERVICII. Foarte multi locuitori, in special armeni, din mahalaua situata intre Podul Targului de Afara (Calea Mosilor) si Strada Toamnei, au fost si ei vindecati de holera; de la acestia, Tavernier a primit numeroase acte de multumire pastrate pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial de nepotul sau, doctorul Constantin Tavernier. In serviciul binelui, Tavernier a fost, desigur, foarte util pentru atatia oameni pe care i-a salvat, dar tocmai in aceasta perioada si-a pierdut sotia si o fiica. O spune chiar doctorul, intr-o lucrare publicata despre holera.

Pe temeiul experientei lui indelungate si al constatarilor atator medici a intocmit doua lucrari medicale, pe care le-a tiparit la Bucuresti, in 1831. Prima a aparut pe doua coloane, in limba franceza si romana, si are urmatorul titlu: "Amanunturi aparatoare si higenice pentru meserie sau holera-morbus si alte boli epidemice". A doua este publicata numai in romaneste, sub titlul "Povatuiri pentru holera - holera - morbus". Este interesant de retinut ca in lucrarile lui Tavernier cuvantul "igena" (higeniece) este folosit, para-se, pentru prima data in limba romana.

Generalul conte de Langeron

VINDECATORUL. In 1833, Heliade Radulescu, de simpatia caruia beneficia, scrie despre Tavernier, dupa "Jurnalul de Frankfurt" din 12 octombrie, ca el este cel care a descoperit metoda de a vindeca bolnavii de ciuma cu ajutorul ghetii, plus anumite frectii si balsamuri.

Heliade adauga ca, gazetele din Lipsca (Leipzig), Magdeburg, Hamburg, Praga etc., precum si revistele de clinica medicala si chirurgicala ale vestitilor doctori Clarus si Radius au avut cuvinte de lauda pentru tratamentul cu gheata al doctorului Tavernier impotriva ciumei orientale, numita holera-morbus, "ce a pricinuit groaza si spaima Europei".

In ceea ce il priveste pe doctorul Constantin Estiotu, acesta si-a terminat studiile in 1827, dupa care s-a intors la Bucuresti, unde statul roman i-a incredintat un post de raspundere, cu atat mai mult ca in acea vreme, din cauza razboiului ruso-turc, se ivise in tara cumplita boala a ciumei. In combaterea acestui flagel, dr. Constantin Histiotu, alaturi de altii, s-a dovedit foarte activ, priceput si curajos.

Drept urmare, la 13 mai 1829, generalul de infanterie graf Langeron propune generalului Jeltuhin sa rasplateasca o serie de doctori, cinovnici si alte persoane "pentru osebita lor sarguinta ce au aratat la precurmarea molimei din Bucuresti". Din nefericire, generalul Jeltuhin a murit de aceeasi boala care secerase atatea vieti.

COMITETE. In anul 1831, dr. Constantin Estiotu a fost numit in Comitetul suprem pentru combaterea ciumei care nu se potolise. Si tot in acest an aflam ca "Divanul savarsitor", la 25 august, ii incredinteaza sarcina sa alcatuiasca o comisie de cinci doctori, sub presedintia sa, pentru a intocmi un regulament dupa care sa se conduca serviciul sanitar al Valahiei si toti medicii aflati in tara. Acest regulament a fost prima organizare sanitara ce s-a incercat in tara, inaintea infiintarii carantinelor romane.

Generalul Kiseleff l-a cinstit cu dregatoria de protomedic al tarii, slujind in aceasta calitate si in timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica, pana la sfarsitul vietii. "Osardia ravnei sale" n-a fost apreciata numai in tara, ci si mai departe, fiind decorat de Nicolae, tarul Rusiei, si de sultan.

Cu ajutorul doctorului Constantin Estiotu s-a creat serviciul sanitar in tara. El este primul medic care sesizeaza, oficial, in mod serios, marea mortalitate a copiilor de la sate, din pricina varsatului. Ca o remediere a acestui rau, el propune ocarmuirii, in 1832, si aceasta aproba ca toti copiii taranilor si saracilor din orase sa fie "altoiti", adica vaccinati.

Drept urmare, se incepe o campanie de vaccinare in toata tara. In primul an, 1832, din cauza naivitatii oamenilor simpli care se temeau ca stapanirea vrea sa le omoare copiii, numarul celor vaccinati a fost oarecum redus, totusi destul de apreciabil: 13.616 copii vaccinati. In anul urmator, numarul acestora s-a ridicat la 18.332, in 1834 la 19.441 iar in 1835 s-a ajuns la o cifra record: 33.916 copii vaccinati.

In calitatea ce o avea, de protomedic al Tarii Romanesti, in 1836 a fost trimis in orasul Slatina sa ia masuri de inlaturare a epidemiei de holera ce se ivise in acea localitate. Sfarsindu-se aceasta actiune, Domnul vizitand orasul in luna august si constatand bunele si eficientele masuri luate, prin opisul cu nr. 531, aduce multumiri dr. Constantin Estiotu si ocarmuitorului judetului Olt, Constantin Olanescu "pentru operatiunile de izolare ce au dus la stingerea epidemiei".

Moare de ciuma generalul Jeltuhin, comandantul trupelor rusesti din Principate. Inlocuitorul sau, ge-neralul Kiseleff, a luat masuri urgente pentru starpirea ciumei. El reorganizeaza lazaretele, inmulti numarul medicilor, aloca sume importante pentru cheltuielile necesare combaterii si izbuti sa stinga boala. Bilantul acestei ciume, care incepuse in 1829 si tinuse pana la jumatatea anului 1830, a fost de 26.302 morti civili si 9.557 de militari, iar cheltuielile s-au ridicat la 1.602.659 de lei.

UN VRAJMAS FOARTE PUTERNIC

Intr-o cuvantare tinuta la palat, in 1840, in prezenta domnitorului, dr. Estiotu spune ca omul, prin insusirile sale, a descoperit metode impotriva bolilor care, ca "o hidra veninoasa - imprastie moartea pe toate urmele sale". In ceea ce priveste ciuma care a bantuit in tara noastra, el spune ca ea a putut fi inlaturata relativ repede. Si e de mirare "cum o mana de oameni s-a putut lupta cu izbanda impotriva unui asemenea vrajmas, in vreme ce alte staturi, cu mult mai puternice si cu mai multe mijloace, nu s-au putut apara totdeauna de acest vici ucigator".

SPITALUL PENTRU CIUMATI AVEA SI REZERVE PENTRU BOGATI

Autoritatile, determinate de endemica holera, au fost nevoite, pe langa masuri, sa infiinteze si un spital de ciumati. Acesta a luat fiinta la Dudesti, in 1796, din initiativa domnului Alex. Moruzi. El cuprindea un local cu 15 camere pentru "prostime" si un altul cu rezerve. Tot acolo era si un lazaret cu 40 de odai si 12 casute pentru izolarea contaminatilor. Lipsa unui medic specialist in ciuma devenise grija cea mai mare a domnitorului. In cele din urma fu gasit Stefan Hiotu, care fu numit epitrop al spitalului si lazaretului din Dudesti, cu o leafa de 50 taleri pe luna. El nu era medic, ci un simplu "cunoscator in ale ciumei", fiindca la 27 noiembrie 1786 fusese numit polcovnic de ciocli si functionase in aceasta calitate. A fost repede inlocuit cu un medic adevarat.

A FOST TRANSFORMAT IN TEMNITA

Despre spitalul de ciumati de la Dudesti, stirile sunt destul de putine. Cu toate ca spitalul a fost mai putin folosit, cu exceptia perioadei epidemiei de ciuma din 1813-1814, era cel mai mare asezamant spitalicesc din Bucuresti. Domnitorii, de teama de molipsire, nu au afectat spitalul internarii bolnavilor obisnuiti. Ctitoria moruzesca a capatat folosinta integrala pentru ultima oara cu prilejul molimei din 1828-1829. In 1835, spitalul isi inceteaza activitatea, el fiind transformat in temnita.