x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ochiul magic

de Anca Alexe    |    04 Dec 2006   •   00:00
Ochiul magic

Nu stiu ce va las! Timpul va fi mai intelept si va spune mai mult decat va spun eu voua. Eu va las bucurie curata. (Vasile Blendea)

Nu stiu ce va las! Timpul va fi mai intelept si va spune mai mult decat va spun eu voua. Eu va las bucurie curata. (Vasile Blendea) Pana la 61 de ani, Vasile Blendea a realizat peste 300.000 de fotografii ale personalitatilor culturii romane de dupa cel de-al doilea razboi mondial: scriitori, poeti, actori, mari carturari, ziaristi.

Asemenea uneltei sale, Blendea a pastrat in memorie doar zambetele celor pe care i-a transformat in eternitate, cu ajutorul peliculei. Firea comunicativa si talentul extraordinar de a imita vocea semenilor i-au adus o multime de prieteni si de amintiri. Caci asa cum ii scria Marin Preda intr-o dedicatie pe o carte, fotograful ne pastreaza prin pozele sale "cea mai frumoasa, dar si cea mai fidela amintire a unei clipe". Ochiul magic al fotografiei romanesti, asa cum a fost numit Blendea de colegi, s-a stins din viata la data de 17 noiembrie 2005, la varsta de 67 de ani.

Valoare... Despre "magician", doctor Lucia Olaru Nenati marturiseste: "Am cateva fotografii, din diferite ipostaze ale existentei mele, care poarta pe verso apostila «Vasile Blendea». Privind aceste poze, imi rasuna parca si acum in auz, precum marea in spirala ghiocului, rumorul salilor academice. Vasile ma aranjase sa stau cum i se parea lui ca «da mai bine», iar lumina acelei amiezi botosanene se rasfrangea in ochelarii mei de soare impreuna cu silueta fotografului trimis parca sa adune marturii pentru un posibil muzeu memorial al destinului… o marturie pentru realitatea si valoarea trecutului".

Illo Tempore. "Aceste poze le facea Vasile Blendea in «illo tempore» si mi-a fost prezentat drept un vanator de imagini rare si reprezentative pentru substanta vietii literare si culturale romanesti. L-am remarcat ca pe un adevarat depozit ambulant de informatii, cunostinte si idei."

Fiu al Teleormanului
In ultimul sau interviu acordat revistei Formula AS, Vasile Blendea marturisea: "Oricare ar fi perceptia asupra persoanei mele artistice, eu ma declar fiu adoptiv al judetului Teleorman (m-am nascut la Pestisani). Spun acest lucru, deoarece spiritualitatea mea are un puternic corespondent in aceasta zona mirifica, in acest ocean al culturii in care s-a nascut Zaharia Stancu, cel mai bun presedinte pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor". Despre Blendea se spunea ca avea "coloana vertebrala". Reusea sa intre direct la Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu, fara sa faca anticamera.

Nepotul lui Brancusi
Desi a fost nepotul lui Constantin Brancusi, foarte putina lume a stiut acest lucru. "Nu m-am folosit de acest grad de rudenie pentru a ma face cunoscut in diverse cercuri, ci mai degraba pentru a apara numele unuia dintre cei mai mari artisti ai lumii pe care, din pacate, multi romani il trec la lada uitarii. Am remarcat ca asa frumos vorbesc strainii despre noi si tare urat vorbim noi despre noi. Cumplit de trist sa constati ca aceasta tara, care a fost mantuita de Dumnezeu, pentru ca a fost numita Gradina Maicii Domnului, sa fie otravita de tot felul de spirite rele", marturisea Blendea.

"Desfasurarea oratorica a lui Clinescu"
"De fapt - continua dr. Lucia Olaru Nenati - , cand am vorbit despre fotografie, m-am referit doar la unul dintre talentele lui Blendea; caci el se canaliza cu precadere pe realizarea de fotografii ale unei categorii numite cu o sintagma deja clasificata «oameni de seama». Apoi l-am cunoscut si in alte ipostaze, l-am vazut, nu o data, imitand personaje literare, ca sa zic asa, istorice. Mai ales, pe G. Calinescu, al carui glas devenea dintr-o data autentic in emisia lui vocala, dar si chipul care emitea acest glas devenea dintr-o data aproape geaman cu cel al marelui istoric si nu-ti puteai reprima uimirea de-a vedea cum fiinta aceluia se reintrupa aievea sub ochii tai si participai la un spectacol fascinant: desfasurarea oratorica a lui Calinescu. Blendea reusea sa inventeze parca o holograma in care se misca si se auzea personajul G. Calinescu. Dar el imita (de fapt, e putin spus - reintrupa vocal) si alte personaje ale marelui spectacol literar al istoriei noastre culturale. Nichita Stanescu, Alexandru Piru si toti cei care-l priveau se amuzau cu hohot de mare chef, asa cum faceau, probabil, odinioara marii boieri sau domni pe seama bufonilor nostimi."
×
Subiecte în articol: editie de colectie blendea