x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Sambure de adevar

Sambure de adevar

10 Iul 2006   •   00:00
Sambure de adevar
OSPITALITATEA ROMANILOR
Este ospitalitatea romaneasca un mit, o credinta falsa, lipsita de orice temei?

Prof. univ. dr. SEPTIMIU CHELCEA, Universitatea din Bucuresti

Aceasta virtute s-a pierdut o data cu timpurile moderne sau persista in viata de zi cu zi ca un reflex in constiinta noastra? Este aceasta trasatura cartea noastra de vizita sau este doar un mit comunist?

Din perspectiva psihosociologica, ospitalitatea romanilor - ca de altfel si hotia - reprezinta un stereotip etnic, o suprageneralizare, o extindere nejustificata statistic de la parte la intreg. In sondajul CURS (noiembrie 2005), ospitalitatea a fost indicata intre primele doua calitati ale romanilor de cele mai multe persoane intervievate. Conform aceluiasi sondaj, se pare ca populatia din urban isi autoatribuie aceasta calitate intr-o proportie ceva mai mare decat populatia din rural (20% fata de 18%), cei cu venituri peste medie mai mult decat cei cu venituri sub medie (22% fata de 17%). Intr-un sondaj de opinie, cateva procente in plus sau in minus nu diferentiaza suficient populatiile investigate. Ramane, deci, un fapt ca fiecare al cincilea cetatean din tara noastra declara ca ospitalitatea este una dintre principalele calitati ale romanilor.

IPOTEZE. Teoria psihosociologica a stereotipurilor retine doua ipoteze care se exclud reciproc: ipoteza lipsei de adevar si ipoteza "samburele de adevar". Studiile de teren au adus date credibile care sustin una sau alta dintre cele doua ipoteze, astfel ca depinde de cercetator ce ipoteza adopta. In peisajul postdecembrist s-a auzit mai mult vocea celor care clamau ca ospitalitatea romanilor este un "mit comunist", ca romanii "nu isi merita faima de a fi ospitalieri". Personal, am optat pentru ipoteza "samburele de adevar" al stereotipurilor etnice si am desfasurat o serie de investigatii de teren. Rezultatele acestora sustin ipoteza "samburele de adevar". Virtutea ospitalitatii ii innobileaza pe multi dintre romani; fireste, nu pe toti. Acelasi sondaj CURS a inregistrat - intr-o proportie foarte mica - opinia ca "neospitalitatea" i-ar caracteriza pe romani, ca fiecare al zecelea cetatean din Romania declara ca egoismul se plaseaza intre primele doua defecte psihomorale ale noastre.

TRASATURA EXEMPLARA. Daca ospitalitatea ar fi fost indusa in mintea romanilor de propaganda comunista, atunci cum se poate explica faptul ca numerosi savanti si oameni politici din tara si din strainatate au remarcat aceasta trasatura exemplara a romanilor - si nu de ieri, de azi? Citez doar doua nume. Charles Maric, conte de Salaberry, in urma vizitei pe care a facut-o pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea in Muntenia si Moldova, a scris in Essais sur la Valachie et Moldavie (Paris, 1824) despre ospitalitatea populatiei de aici. Recent, domnul Mikko Heikinheimo, ambasador in anii 1996-2000 al Finlandei la Bucuresti, intr-un interviu la incheierea misiunii sale diplomatice isi exprima incantarea de a fi cunoscut un popor care foloseste o formula de introducere nemaiintalnita de domnia sa: "Bucurosi de oaspeti?! Bucurosi, bucurosi!". Aceasta formula - indraznesc sa cred - exprima "samburele de adevar" al stereotipului despre ospitalitatea romaneasca.

Care sunt primele doua calitati ale romanilor dintre urmatoarele?
  • 19% dintre respondetii sonajului CURS cred ca romanii sunt ospitalieri
  • ii urmeaza indeaproape, cu 10%, cei care cred ca principala calitate a romanilor este harnicia
  • si ca sa nu credeti ca le-am inventat pe primele doua, tot 10% cred in inventivitatea romanului
  • 9% sunt cei care cred ca romanii sunt in primul rand religiosi

  • ×