x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Visand la Dorulet

Visand la Dorulet

de Loreta Popa    |    29 Ian 2007   •   00:00
Visand la Dorulet

"Taci... Mai lasa-ma sa visez. Si nu mai zi nimic... nimic. Din ce ar putea distruge visul. Mai lasa-ma, nu ma trezi"...

Asa cum la fiecare Craciun americanii stau in fotolii, sorb din lichiorul de oua traditional si privesc "O viata minunata" cu James Stewart, romanii au si ei regula lor. La sfarsitul fiecarui an urmaresc "Visul unei nopti de iarna". O noapte de Revelion alba, cu scartait de talpi pe stratul de zapada proaspata, cu jucausul sfarait al lemnelor in soba. O iarna frumoasa, o iarna de un alb absolut! "Visul unei nopti de iarna", una dintre cele mai incredibile si frumoase piese ale lui Tudor Musatescu, s-a prezentat pentru prima oara pe scena Teatrului Comedia din Bucuresti in anul 1937, dar cea mai iubita distributie a fost cea cu Florin Piersic si Rodica Mandache.

Florin. Craciun 2006. "Am avut privilegiul alaturi de o mare de oameni sa vad la Ateneul Roman spectacolul concert Ibsen-Grieg, dirijor Christian Mandeal, interpret Peer Gynt - Florin Piersic", povesteste Rodica Mandache. "A fost minunat. E clar. Florin nu vrea sa coboare de pe soclu. El este vedeta, starul, steaua, actorul desavarsit. Florin Piersic este un om din renastere. «Acesta sunt eu, de asta sunt aici. M-ati asteptat? Am venit», parca spune. Nu intoarce spatele la nimic si isi asuma totul. Are acel instrument ascuns al semizeilor care inoculeaza iubire multa si putere multa. Artist bun, artist aristocrat. Zambeste cand este confuz si ratacit. El nu din carti a aflat ca exista sacrul in natura. E constient de pacatul lui si de pacatele celor din jur. Dar are leac si pentru asta si striga: «Fratilor, pentru ca raul sa triumfe este de ajuns ca oamenii buni si puternici sa nu faca nimic». Scriu despre el aceste lucruri pentru ca il cunosc foarte bine. Scriu despre el aceste lucruri pentru ca ma numar, cred eu, printre prietenii lui. Scriu despre el pentru ca sunt naucita de fiecare data de firescul lui dumnezeiesc. Scriu despre el fiindca la fiecare intalnire el ma face mereu sa descopar ca sunt tanara si fermecatoare si ca afara este soare".

Adevarul despre piesa. "Mergeam cu un regizor pe strada si discutam nu stiu despre ce si deodata m-a oprit Florin Piersic, eram pe la Piata Lahovari, si mi-a spus: «Stii?! Ai sa joci Dorulet»", continua Rodica Mandache destainuirile. "Eu i-am spus ca nici nu stiu daca-mi place rolul. Ca nu stiu daca mi se potriveste. «Nu. Tu ai sa joci». Ne-am dus la repetitii si eu am crezut ca am sa fiu atat de extraordinara incat citeam, asa cum citesc actorii cand li se potrivesc rolurile, putin ingamfata. El a oprit repetitia si a spus: «Uite, vezi, ca sa ajunga la rolul acesta minunat, care i se potriveste, noi trebuie sa o curatam pe ea de tot ce a castigat pe parcurs. E o actrita foarte colorata, dar noi trebuie sa sapam dupa candoarea si puritatea pe care le are». Toti trei, eu, Florin si Dan Necsulea, am lucrat foarte serios. Acesta a fost norocul meu. Nu m-am revoltat, nu am facut ca alt actor, sa spun ca si eu sunt cineva. Dimpotriva. A fost o perioada de curatire a noastra, a tuturor. Cateodata, cand e sa iasa, coboara Dumnezeu pe pamant, pe platou sau pe scena de teatru, iar atunci a fost cu noi tot timpul. Ne-a proteguit. Sigur ca am avut o sansa extraordinara ca Televiziunea Romana a dat-o an de an, timp multi ani, de Craciun sau Revelion. Este un premiu foarte mare pentru noi. Si subiectul, dar si noi am fost mai sinceri ca niciodata. E o piesa frumoasa si cred ca orice femeie vrea sa joace rolul acesta. Chiar Florin a vrut sa joace Dorulet, i-a placut rolul acesta extraordinar de tare".
"E un personaj. Unul din Shakespeare. Spun asta pentru ca are o puternica motivatie interioara pentru orice incercare existentiala oricat de grea, de ridicola, de dureroasa, de penibila ar fi aceasta. Cred ca are un perfect flux sangvin si in pustiu. N-a fost niciodata figurant in viata"
  • Rodica Mandache despre Florin Piersic
  • Toata lumea o stie, toti romanii o cunosc ca fiind Dorulet. Rodica Mandache a impresionat prin jocul de un firesc cutremurator si prin aparitia apropiata de candoarea copilariei din "Visul unei nopti de iarna", unde a fost distribuita impreuna cu impresionantul Florin Piersic. Alaturi de ei au mai jucat Adela Marculescu, Matei Gheorghiu, Margareta Pogonat si Stefan Radof

    ×
    Subiecte în articol: florin editie de colectie rodica mandache