x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old AMINTIRI DIN AJUN - Adriana Iambor

AMINTIRI DIN AJUN - Adriana Iambor

22 Dec 2004   •   00:00

Am tamplele argintate de omatul cazut in ani peste ele, dar mi-amintesc cu drag o zi mirifica traita in AJUN DE CRACIUN...

Sortii au hotarat ca o fetita sa vina pe lume intr-o familie obisnuita, de oameni nu tocmai bogati, undeva in inima Ardealului. A fost o vreme-ndeparatata, cand fetita balaie si carliontata, statea incremenita, ascultand cu ochii mai si gura cascata povestile suavei bunici, despre Mosul cu barba alba, lunga si-ncalcita, ce avea sa vina la copiii cuminti cu daruri si bradut impodobit.

Intr-o dimineata geroasa, cand zorile inca se-nganau cu noaptea; trezindu-ma am vazut-o pe bunica, cu manecile suflecate, framantand de zor. Am stat si-am privit-o cum lovea cu pumnii aluatul, intorcandu-l, rostogolindu-l, pana a asudat grinda. Cand fruntea s-a umplut cu broboane de sudoare, s-a oprit calma, a facut cu mana deasupra trei cruci si a acoperit covata cu un tol tesut, alb ca si neaua ce-nvesmantase satul. Mi-a spus apoi bunica ca-i dimineata de Ajun, cand copiii ii musai sa mearga la pitarat.

Si uite-asa, incotosmanita cu caciula si cojoc, cu straita-n spate, am plecat spre capatul satului ce nu avea mai mult de 80 de fumuri. Acolo, mogaldetele de copii ca si mine asteptau sa se adune ceata, ca sa pornim spre curtile crestinilor ce lasasera portile larg deschise. In prispa casei stateau stapanii, intr-un cos de nuiele impletite aveau darurile. Ceata de copii striga: Da-mi covrig ca mor de frig/Si colac ca mor de cald/Hai hai!....

Femeile aruncau darurile peste gloata si fiecare prindea din zbor ce apuca sau culegea ce gasea din omatul pufos, incercand sa-si umple traista. Asa era la fiecare casa pana cand copiii se-mprastiau, grabindu-se acasa sa-si duca pitaraii. Bucurie mare; adunasem mere rosii, nuci cat merele, colaci rumeni si bomboane colorate.

- A fost darnic Mosul, mi-a zis bunica, iar eu eram inghetata de frig, dar foarte bucuroasa...

In poiata, bunica tragea cu darlogul jaratecul spre gura cuptorului de lut. Privind-o, m-a cuprins o dulce moleseala si-am adormit zambind, in patul ei cald, pe salteaua de paie... Am visat ca Mos Craciun mi-a adus un brad, mare, plin cu lumanarele rosii, bomboane poleite si beteala stralucitoare, iar in varf lucea o stea.

- E steaua ce calauzeste pastorii spre ieslea unde s-a nascut Iisus, zicea bunica... Si-n visul meu, am pornit si eu spre taramul de bunatate si fericire, sperand ca-l voi gasi, dar... m-am trezit.

Miroase imbietor a paine calda si cozonaci inmiresmati. Bunica statea calma, pe cap purta basmaua de sarbatoare, cu ciucuri lungi de matase, iar de la geam razbatea dulce-argintiu, cel mai frumos colind:
Asta-i seara de Ajun
A Ajunului de Craciun
Noi umblam sa colindam
Pe Iisus il cautam
Dar oricat l-am cautat
Pe Iisus nu l-am aflat
Ca Domnul nu se arata
Numai in inima curata...

Torc din caierul vremii firul nesfarsit al amintirilor... Fiti veseli, fericiti si buni... Se-nalta iarasi steua... E AJUN DE CRACIUN...

Adriana Iambor, Alba

×