x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Bani insuficienti pentru programele sociale

Bani insuficienti pentru programele sociale

06 Ian 2005   •   00:00

SCOALA
PUTIN - Chiar si ajutati de Guvern, parintii nu au putut achizitiona calculatoare Programele guvernamentale Bani de liceu si 200 de euro pentru calculatoare vor continua in limita fondurilor disponibile. Cornul si laptele se va desfasura cu siguranta si in anii urmatori.
OANA ANTONESCU, EUGENIA MIHALCEA

ANGAJAMENT. Programul Cornul si laptele este singurul care va continua cu certitudine
Ministrul Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea, a anuntat ca programul Cornul si laptele va fi pastrat de noul guvern, dar ca, in lipsa unei situatii clare a resurselor disponibile, nu poate garanta si continuarea proiectelor Bani de liceu si Euro200 de subventionare a achizitiei de calculatoare. Mircea Miclea si-a exprimat dezaprobarea fata de modul in care fostul guvern a gestionat cele doua programe, stabilind prin actele normative drept criteriu de acordare a ajutoarelor pentru tineri un plafon al venitului pe membru de familie, care nu a fost apoi respectat din lipsa resurselor financiare. Suntem pusi in situatia penibila de a cauta resurse pentru niste reglementari pe care nu le-am facut noi, a declarat Mircea Miclea.

SITUATIA. 2.338 de tineri nu si-au putut achizitiona calculatoare cu subventia de 200 de euro, acordati in cadrul unui program guvernamental copiilor care provin din familii sarace, cu venituri de sub un milion de lei. In program s-au inscris 25.051 de tineri, ceea ce inseamna ca aproape 11% din ei nu au putut acoperi restul banilor necesari pentru a cumpara un calculator. Ei vor trebui sa returneze cupoanele valorice primite de la Guvern si nici nu vor mai putea primi subventia de 200 de euro in anii urmatori.

DEZAPROBARE. Mircea Miclea nu este multumit de modul in care au fost gestionate cele doua programe

REGULI. Programul Euro200 prevede ca beneficiarii ajutorului sa achizitioneze un calculator care sa fie nou, sa aiba o configuratie de cel putin 1,6 GHz procesorul, 128 MB de RAM, 40 Gb hard-disk-ul, tastatura, mouse si monitor. Pretul unui astfel de calculator variaza, in functie de marca pieselor si firma de distributie, intre 12 milioane si 20 de milioane de lei, depasind valoarea cuponului acordat de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

IN TARA. Incepand cu 7 decembrie, termenul-limita stabilit de Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru achizitionarea de calculatoare, inspectoratele scolare din tara au prezentat situatia celor care au primit cupoanele si a celor care le-au returnat. Astfel, in Suceava, 54 de elevi nu au putut sa acopere suma necesara pentru a plati diferenta. In acest judet au fost selectati 1.373 de elevi si numai 1.319 s-au prezentat cu bonul valoric la 35 de firme de calculatoare, carora ISJ Suceva le-a virat suma de 10,7 miliarde de lei. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului, Rita Cantiuc, a declarat ca nu cunoaste motivele pentru care au fost returnate cupoanele.

Nici in judetul Botosani, elevii care au facut solicitarea nu au avut de unde sa scoata restul de bani care sa le permita cumpararea unui computer. Astfel, circa 50 de elevi ai judetului vor returna si ei cupoanele de la Guvern. Numarul total al dosarelor depuse pentru ajutorul banesc ajunge la 1.055 in Botosani.

FINANTE

Ă«Cornul si lapteleĂ» merge ferm inainte, 100%. Pentru Ă«Bani de liceuĂ» avem 1.500 de miliarde de lei si vom continua si Ă«Euro200Ă» in limita fondurilor disponibile, care oricum sunt insuficiente. Probabil vom merge mai departe si cu rechizitele scolare - Mircea Miclea ministrul Educatiei si Cercetarii

PLANGERI
Peste 600 de elevi din primele doua clase de liceu, din judetul Vaslui, au depus contestatii la Inspectoratul Scolar Judetean, nemultumiti de modul in care au fost selectati beneficiarii programului guvernamental Bani de liceu. Majoritatea celor ce au solicitat reanalizarea dosarelor considera ca au fost nedreptatiti atunci cand s-a stabilit venitul mediu pe membru de familie, facand comparatia cu alti colegi cu venituri mai mari si care au fost cuprinsi in program. Nu putem noi sa stabilim cine are dreptul sau nu, asa cum s-a intamplat, de altfel, si atunci cand s-a facut analiza initiala. Tocmai de aceea am trimis contestatiile catre Ministerul Educatiei si Cercetarii, cel competent sa le analizeze si sa dea solutii, declara la acea vreme Melu Iacob, inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui. In judetul Vaslui, 4.527 de elevi de liceu au beneficiat de bursa de 1,8 milioane de lei oferita de Guvern prin programul Bani de liceu.

ALTE MASURI
Mircea Miclea crede ca departamentul de cercetare trebuie sa ramana in subordinea ministerului sau, desi fostul executiv a adoptat la sfarsitul anului trecut o ordonanta prin care acesta se constituia de la 1 ianuarie ca autoritate nationala subordonata direct primului-ministru. Miclea a precizat ca a luat decizia returnarii catre Cercetare a 230 de miliarde de lei care fusesera luate la sfarsitul lunii decembrie pentru a plati salariile cadrelor didactice.
×
Subiecte în articol: bani educaţiei cercetării miclea