x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Cabana Gura Diham a fost reamenajata

Cabana Gura Diham a fost reamenajata

23 Noi 2004   •   00:00

Turistii care ajung acum la Cabana Gura Diham vor avea parte de o surpriza placuta. Locatia a fost modernizata, mare parte din terasa fiind transformata in restaurant.

MIRUNA MIHALCEA, EUGENIA MIHALCEA

Click
UTIL. Cabana de la Gura Diham este dotat` cu un restaurant tradi]ional
Noul local e compartimentat pe zone, cu specific: taranesc, camara cu muraturi si asa mai departe. Preturile de cazare se-nvart in jurul sumei de 900.000 de lei in sezon obisnuit, pentru camera dubla, cu mic dejun inclus. Pentru perioada Sarbatorilor de iarna, turistii pot face rezervari pentru un sejur de 4 zile contra sumei de 220 de euro. La aceasta se adauga taxa de salvamont si statiune, de 60.000 de lei de persoana, zilnic.

TRANSPORT. O noutate e reprezentata de minicarul ce parcurge traseul Busteni - Gura Diham si retur. Copiii pana la 6 ani, pensionarii, vaduvele si veteranii nu platesc, iar grupurile organizate beneficiaza de reduceri de 50%, in conditiile in care tariful standard este de 20.000 de lei. Minicarul functioneaza doar sambata si duminica si zilnic, doar in perioada Sarbatorilor si a vacantelor scolare.

DIHAM, REDESCHISA. Cabana Dinham, construita in anul 1906 si distrusa in intregime de un incendiu in iarna anului 2002, va fi redata circuitului turistic. Cabana Diham ar putea fi redeschisa de Sarbatori, dupa ce o parte din ea a fost reconstruita, ne-a declarat seful Serviciului Salvamont Busteni, Florin Vintila.

TRASEE MONTANE. Cei care nu prea le au cu schiatul isi pot umple timpul liber cu drumetii. Pe timp de iarna puteti incerca, dar numai cu echipament adecvat si pentru cunoscatori, urmatoarele trasee: Busteni - Cabana Piatra Arsa prin Valea Urlatorilor (4 ore), Busteni - Varful Omu prin Poiana Izvoarelor (6-7 ore), Busteni Cabana Alpin - Pichetul Rosu (3 ore), Busteni - Cascada Urlatoarea (o ora) sau Busteni - Cabana Gura Dihamului - Cabana Diham (2 ore). In ceea ce priveste cabana de la Malaiesti, nu s-au pus decat centuri la primul nivel de mai bine de trei ani. Trebuie sa ocoliti insa traseele de pe Jepii Mari, Jepii Mici, Valea Cerbului si Creasta Bucsoiului, care iarna sunt inchise.

CRUCEA LUMINATA DE PE CARAIMAN
Click
Emblema Busteniului este Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman. Monumentul istoric a fost construit intre anii 1926-1928, din dorinta reginei Maria, in memoria eroilor ceferisti cazuti la datorie, in timpul primului razboi mondial, in luptele de pe Valea Prahovei. Asezata la o altitudine de 2.291 metri, crucea are o inaltime de 28 metri, cu doua brate a cate sapte metri fiecare. Este montata pe un soclu inalt de 7,5 metri, din beton armat imbracat in piatra. Inaugurarea lucrarii a avut loc la 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci - Ziua Eroilor Neamului.

Pana acum un an, Crucea Eroilor era alimentata cu energie electrica de la Costila, dar, din cauza descarcarilor electrice, vara trecuta s-a oprit de tot. Acum se va monta un grup electrogen, care va merge incepand din sezonul de iarna. Se va aprinde pe 27 noiembrie, a precizat primarul orasului Busteni, Emanoil Savin.

CAT COSTA CAZAREA IN BUSTENI

Hotel/Pensiune Stele Perioada Pret
Caraiman H

inainte de Sarbatori

Revelion, 3 nopti

700.000 lei/dbl*

150 euro/pers.

Silva HH

Craciun

Revelion, 4 nopti

1.300.000 lei/dbl* +MD

270 euro/pers.**

Margaritar HH

inainte de Sarbatori

Craciun, 3 nopti

900.000 lei/dbl*

2.800.000 lei/pers.**

Alexandros HHH

pana la 22 dec.

Revelion, 5 nopti

52 euro/dbl*

425 euro/pers./dbl**

Vila Florea HH

inainte de Sarbatori

29 dec.-3 ian.

600.000 euro/dbl*

155 euro/pers.**

Vila Bruno HH

inainte de Sarbatori

29 dec.-3 ian.

22 euro/dbl*

185 euro/pers.**

Pensiunea Florina HHH

inainte de Sarbatori

Revelion, 5 nopti

600.000 lei/pers.*

310 euro/pres/dbl**

Pensiunea Adela HHHH

inainte de Sarbatori

23-27 dec.

45 euro/dbl*

35 euro/dbl* (se inchiriaza toata vila)

Legenda: sgl - camera cu un pat; dbl - camera dubla; * pret/zi; ** pachet turistic; MD - mic dejun

BUSTENI - INFO
LOCATIE. Orasul Busteni, situat la 135 kilometri de Bucuresti si 37 kilometri de Brasov, se intinde pe 7 kilometri de-a lungul vaii intre Vadul Cerbului. Localitatea se afla la o inaltime ce variaza intre 830 si 900 de metri. Busteni este una dintre localitatile rasarite de-a lungul drumului comercial ce strabatea Bucegii, legand Muntenia de Transilvania. Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in apropierea locului unde apa Vaii Cerbului se varsa in Prahova, cunoscut de calatori sub numele La Busteni, se afla un han renumit Salonul de piatra. In 1882, sasii Karl si Samuel Schiel din Rasnov au infiintat o fabrica de hartie si au construit un funicular pentru transportul lemnului. In jurul fabricii fratilor Schiel au aparut case, o moara, o gradinita, o carciuma, un cinematograf.

TRANSPORT. Daca vreti sa ajungeti cu masina la Busteni puteti veni pe autostrada Bucuresti - Brasov pe DN1 (E 60) sau dinspre Rasnov pe DN 73 A, jonctiune cu DN 1. Dar si cu trenul se poate veni foarte usor pe ruta Bucuresti - Brasov.

TELECABIINA. Telecabina Busteni - Babele are o lungime a traseului de 4.350 metri, un timp de parcurgere de 13 minute si o capacitate de 25 persoane. Un drum pana sus costa 130.000 de lei, iar dus-intors, 260.000 de lei. Telecabina functioneaza in fiecare zi intre orele 8:00 si 15:45, mai putin marti, cand este revizie tehnica. De asemenea, nu este functionala la temperaturi de sub -12 grade Celsius sau la vant foarte puternic. Telecabina Babele - Pestera are o lungime a traseului de 2.611 metri, un timp de parcurgere de 10 minute si o capacitate de 35 de persoane. Costa 70.000 de lei de persoana, dar e probabil sa nu functioneze pe timp de iarna.

SALVAMONT. Serviciul Salvamont Busteni are o echipa formata din 12 oameni, dintre care 9 sunt angajati permanenti, cu carte de munca. Restul sunt doar colaboratori, solicitati la interventii atunci cand este necesar. Pentru a lua legatura cu cineva din echipa, turistul are la dispozitie nu numar universal pentru toate Serviciile Salvamont de pe Valea Prahovei, respectiv 0-SALVAMONT. Dispecerul va directiona fiecare apel spre echipa responsabila cu zona din care apelul a fost receptionat.
×
Subiecte în articol: metri buşteni sarbatori cabana diham