x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Cluj - Academia de Muzica a ramas fara sediu

Cluj - Academia de Muzica a ramas fara sediu

18 Sep 2004   •   00:00

Academia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, care a implinit, in 2004, 85 de ani de existenta, este singura unitate de invatamant superior din tara care nu are un sediu propriu, iar singurul camin al institutiei este revendicat in instanta, informeaza cotidianul Ziarul clujeanului.

Cladirea in care se desfasoara de 50 de ani cursurile academiei a fost retrocedata Bisericii greco-catolice in 1992, iar de atunci universitatea plateste chirie. "Costurile inchirierii sunt mici: 600 de euro pentru 4.000 de metri patrati, dar cultul greco-catolic ne zoreste sa ne mutam", spune directorul administrativ al institutiei, Cornel Mihalca.

CLADIREA RETROCEDATA. Potrivit acestuia, corectitudinea retrocedarii este discutabila, deoarece in actele confiscarii cladirii din 1940 apar 17 spatii locative, iar in prezent imobilul de pe Strada I.C. Bratianu din Cluj-Napoca are mai bine de 100 de spatii si o sala-studio construita in perioada comunista. "Am primit promisiuni de la toate guvernarile ca ni se va oferi un spatiu pe care sa incepem constructia unui nou sediu. S-a vorbit despre mai multe locatii, cum ar fi Cetatuia sau Calea Tuzii, langa Liceul de Coregrafie. Au ramas doar promisiunile", explica Mihalca.

STUDENTII. La Academia de Muzica sunt inscrisi peste 800 de studenti, dintre care 180 pot obtine un loc de cazare in caminul de pe Strada Brasov. Pe viitor, insa, studentii ar putea ramane pe drumuri. "Caminul este revendicat in instanta de o batrana de peste 80 de ani, din Israel, reprezentata de nepotul ei din Bucuresti. Nu avem cum sa castigam procesul pentru ca au acte de proprietate a terenului", spune directorul.

CAMIN

Daca situatia cladirii in care isi desfasoara cursurile studentii Academiei de Muzica din Cluj este inca incerta, cea a caminului este deplorabila. Pentru ca pentru spatiul care adaposteste camerele de cazare pentru studenti va exista probabil un proces, Academia nu investeste bani in renovare. Astfel, caminul a ajuns sa fie dat exemplu negativ de subprefectul Mihaela Rozor la controlul realizat in campusurile studentesti la 14 septembrie. Caminul ar putea functiona in acelasi spatiu la incheierea procesului, daca se va plati chirie sau daca statul roman o va despagubi pe proprietara cu suma de un milion de euro, la cat a fost evaluat terenul.

×