In cetatea incasilor

20 Sep 2004 • 00:00

AMAZON 2004

Am ajuns la Machu Pichu, fortareata cea mai ravnita a incasilor, la capatul lumii, in inima Anzilor. Deasupra noastra nu mai este decat soarele. Mergem incet insotind-o pe Juanita. Ea este aleasa zeilor. Ne ridicam deasupra junglei pe drumurile suspendate ale Anzilor, cu mintea plina de intrebari. Cu cea de-a treia pana am consumat si ultimul cauciuc de rezerva, fara macar a avea sperante ca vom ajunge in noaptea asta la Cusco... Valea Sacra a incasilor se desfasoara in fata noastra ademenitor. Fara sa stam pe ganduri schimbam traseul spre Machu Pichu.

SERBAN GEORGESCU - Peru

Cea mai ravnita cetate a incasilor ne asteapta la capatul a patru zile de mers pe Camino Inca - Drumul Incasilor. Strabatem valea Urubamba cu ochii holbati la piscurile muntilor si ne minunam de maiestria incasilor in a agata cetati pe te-miri-ce culmi si colturi de stanca.

SPRE MARII PREOTI. Povestile ne starnesc imaginatia si cu fiecare pas ne scufundam si mai tare in lumea legendarilor incasi. Adormim intre zidurile cetatii Wayna Wayna fara sa deranjam pe nimeni si, ca si cum nici n-am fi acolo, locuitorii isi vad mai departe de treburi. Cei mai multi dintre ei sunt scunzi si au haine de panza groasa. Sandalele ii apara doar de pietrele ascutite ale drumului si toti se strecoara incet catre terasele agricole ale cetatii. O patrula tocmai a sosit cu vesti de la Runkurakai. Nu auzim mare lucru, dar capetenia pare ingrijorata. Nici nu ne prea intereseaza, pentru ca oricum o sa aflam. Maine facem parte din alergatorii care vor pleca sa duca vestea mai departe, la marii preoti de la Machu Pichu.

Ultima oara nu am fost lasati sa intram, dar cine stie, poate acum vom vedea Templul Soarelui. Pe langa noi trec patru preoti. Merg incet insotind-o pe Juanita. Ea este aleasa zeilor si trebuie sa se pregateasca de marea intalnire. E gatita frumos, cum n-am mai vazut-o pana acum. Cu o coroana de pene galbene si rosii, cu rochia stransa in jurul taliei, cu ace de argint. In spatele ei vin femei cu cosuri pline cu fructe si obiecte frumos lucrate. E cea mai importanta zi a vietii. Ultima. Se pregatesc sa urce pe vulcanul Ampato, acolo unde sufletul ei il va intalni pe Zeul Soare. Ma uit atent la ea si astept o privire. Momentul e prea important si fara sfiala. Juanita asculta ultima invocatie. Maine, trupul ei firav va impodobi cine stie ce stanca rece si ascutita, fara sa stie macar cine a fost.

LA POARTA SOARELUI. Dimineata ne indesam in gura cateva frunze de coca si pornim la drum. Spre Machu Pichu. Drumul urca si coboara si noi o data cu el pana in cele mai ascunse locuri ale mintii noastre. Ajungem la Poarta Soarelui si, surprinzator, nimeni nu ne opreste. Ne uitam dupa paznicii Cetatii, dar pamantul pare a-i fi inghitit pe toti. Jungla acopera tot ce-i sta in cale si marile ziduri palesc verzui in ceata diminetii. Strigam, dar nimeni nu raspunde. Ne plimbam peste tot si doar pietrele mai amintesc ca cineva a fost aici. Suntem ultimii mesageri fara destinatar. Sacrificiul Juanitei a fost primit si dorul ma transforma intr-un colibri urias pornit in cautarea ei. Zbor peste Anzi, peste Apurimac, spre marele ocean. Soarele arde din ce in ce mai tare, topindu-ma pentru vecie pe nisipul desertului. De atunci m-au botezat Nazca.