Revizitarea Batranei doamne

Intr-o singura saptamana am descoperit doua filozofii de viata riguros incompatibile, dar, se pare, la fel de legitime. Pentru ca indoielile autorului acestor randuri nu sunt solubile, astern argumentele celor doua scoli de gandire, pentru ca apoi sa nu tragem concluzii.

Transparency International, Ong-ul cu sediul la Berlin care si-a facut din monitorizarea coruptiei mondiale un nobil scop, a publicat cu cateva zile in urma ultimul raport. Aici, Romania are o nota la coruptie care o plaseaza in zona infractionala - sub 3, intr-o scala de la 1 la 10. Tarile notate sub 3 au coruptie sistemica, adica problema lor este ca acolo nu statul controleaza situatia, ci situatia controleaza, daca nu cumva chiar captureaza, statul. Bulgaria sta mai bine decat noi, cu o nota peste 4. Media tarilor central-est-europene intrate in urma cu un an in UE este de 5,5, iar media celor 15 state UE clasice de peste 7.

Finlanda, cata lipsa de imaginatie! - iar a obtinut aproape 10, in timp ce in Europa doar Albania, Moldova si Ucraina stau mai rau decat noi. Interesant ca in urma cu 7 ani aveam o nota mai buna decat azi, iar in ultimii 2-3 ani, desi ne-am scos oarecum, in mod relativ, am recazut in plutonul coruptilor de profesie, in mod absolut.

Trasparency International are un grup de oameni capabili si eficienti la Bucuresti, care ne-au mai lamurit odata ca, daca nu scapam de coruptie, suntem pierduti, atata vreme cat coruptia macereaza incet si sigur, in numele bunastarii ilegitime a unora, viitorul si prosperitatea tuturor, dezarticuland structural increderea cetatenilor ei in democratie. E tot mai clar ca problema Romaniei tine de coruptia varfurilor politice. Dupa deceniile comuniste de autocratie a venit randul erei de cleptocratie.

In chiar saptamana ultimilor dezvaluiri ale Transparency International, citesc in revista Foreign Policy, ultimul numar, un editorial semnat de redactorul sef, Moises Naim, intitulat: Medicamentul gresit: razboiul impotriva coruptiei a lasat lumea mai rea decat a gasit-o.

Iata, pe scurt, tezele marelui editorialist american. In urma cu peste 10 ani a fost declansat, in mai toate tarile, un razboi organizat impotriva coruptiei. A aparut o legislatie severa anti-coruptie, companiile au adopat necrutatoare coduri interne, iar ong-urile si-au globalizat atentia, numindu-i si facandu-i de rusine pe corupti. In mai toate statele, de la Germania la Coreea de sud sau Peru scandalurile de coruptie i-au privit chiar pe sefii statelor. In orice campanie electorala importanta, anatemizarea contracandidatului drept corupt si asumarea, doar in propria tabara, a unei operatiuni mainile curate, au devenit reguli obisnuite.

In anul 2003 a fost votata si apoi ratificata de peste 100 de state Conventia ONU impotriva coruptiei. Dar iata ca, dupa 10 ani, rezultatele sunt descurajante. Astazi, scrie editorialistul de la Foreign Policy, si nu Adrian Nastase, editorialistul Jurnalului National, razboiul impotriva coruptiei submineaza democratia, face ca liderii nepotriviti sa fie alesi si distrage atentia societatilor de la probleme mai urgente. Coruptia, se continua, a devenit explicatia universala a raului unei natiuni. Daca inlaturam lacomia si hotia liderilor politici, se vindeca toate bolile societatii. Dar daca viata normala a unui stat e paralizata de coruptie, inlaturarea spagilor de orice fel nu ne face mai bogati si mai buni? Se pare ca nu. Reformele fiscale necesare, continua rationamentul, devin imposibile atata vreme cat prezumtia generala este ca veniturile publice suplimentare vor ajunge tot in mainile corupte. Daca ne ocupam intensiv de coruptie, scrie editorialistul revistei Foreign Policy, pot fi marginalizate sistemul educational falimentar, starea dezastruoasa a spitalelor sau inapoierea economica, atata vreme cat prima pagina este ocupata de scandalurile marilor corupti.

Problemele de mai sus se pot agrava din cauza coruptiei, dar sunt create de conditii care au putin de-a face cu oficialii necinstiti.

Fixismul asupra coruptiei, crede editorialistul american, poate duce la instabilitate politica, pentru ca sunt create alegatorilor asteptari nerealiste, de genul: Ajunge sa-i inlaturam de la putere pe corupti si viata noastra se va schimba in bine. Apare astfel o nerabdare generala, stimulata oricum de credinta ca mai toti politicienii de varf fura la un moment dat. In felul acesta, perioada in care noile guverne alese trebuie sa produca rezultate este scurtata in mod nerational.

Aflam apoi ca, din 1990, 11 sefi de stat sau de guvern din America Latina au fost fortati sa demisoneze inainte de termen, din cauza suspiciunii de coruptie. In anumite cazuri acesta a fost adevarul, dar s-a vazut in acelasi timp ca tarile care si-au trimis la plimbare sau in inchisoare liderii corupti n-au devenit nici mai prospere, nici mai sigure.

Fireste, coruptia ramane un teribil flagel, ni se mai spune. Dar vor exista tari unde prosperitatea a coexistat mereu cu coruptia, fara sa se prabuseasca. Ni se da, intre altele, exemplul Ungariei si al Italiei, nu al Romaniei; poate pentru ca la noi coruptia e doar amanta politicienilor, nu si sotia legitima a cetatenilor obisnuiti.

Fireste, ar fi infinit mai bine sa avem judecatori independenti si onesti, respect pentru statul de drept si un sistem educational sanatos. Dar ni se atrage atentia: acestea sunt rezultate, nu prescriptii si vin la capatul unei evolutii si eforturi ale intregii societati, de-a lungul mai multor generatii. UUltima fraza a editorialului din Foreign Policy suna cam asa: a cere mereu statelor cu probleme sa-si lepede catusele coruptiei - asa cum procedeaza investitorii straini, politicienii, liderii multinationalelor si jurnalistii cunoscuti, este mai rau decat sa nu dai nici un sfat.

E atat de rar sa citesti astfel de opinii, intr- o publicatie editata de Carnegie Endowment for International Peace si nu in gazeta de perete a amicilor lui Serban Mihailescu care beau relaxati apa cu lamaie in off-shore, incat chiar c-a meritat sa pierdem timpul. Si non e vero e ben trovato, i-ar putea spune premierul Berlusconi, chiar in acest moment, expertului in inghetata Traian Basescu, cu gandul la bunul sau comiliton sorbonard, prof.dr. Adrian Nastase.