x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old SCOALA/Info - 15 octombrie 2004

SCOALA/Info - 15 octombrie 2004

15 Oct 2004   •   00:00
BURSE. Ministerul de Externe britanic (FCO) organizeaza un curs de trei luni de Studii Europene, oferind burse pentru cinci tineri experti sau diplomati romani implicati in problemele Uniunii Europene, informeaza Oficiul National al Burselor de Studii in Strainatate. Cursul va incepe in luna ianuarie 2005 si se va termina in martie 2005, iar toate cheltuielile (taxe de studiu, cheltuielile de transport international, cazare si masa) se vor achita prin fondurile puse la dispozitie de Ministerul de Externe britanic. Data-limita pentru depunerea dosarelor este vineri, 22 octombrie, formularele de inscriere putand fi obtinute direct de la Consiliul Britanic sau de pe site-ul www.britishcouncil.ro.

ORADEA. Din cele 149 de instalatii sub presiune montate in scolile si gradinitele din judetul Bihor doar jumatate au autorizatie de functionare din partea Inspectoratului de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, a afirmat Florin Plugar, director in Inspectia Teritoriala Oradea. Cele mai mari deficiente sunt la Salonta, unde s-a trecut de curand de la incalzirea centrala la cea cu gaz, si la Alesd. In mediul rural, specialistii ISCIR sunt de parere ca o situatie destul de grava este la scoala din Draganesti, unde instalatia de incalzire a fost montata intr-o incapere aflata sub casa scarii si in apropierea unei sali de clasa, ceea ce este interzis. (Rompres)

BIBLIOTECA LA CHISINAU. Biblioteca judeteana Duiliu Zamfirescu din Vrancea are de ieri o filiala in Chisinau, Republica Moldova. Conform directorului bibliotecii, Teodora Fantanaru, filiala inaugurata la Chisinau poarta numele Stefan cel Mare si Sfant si va fi dotata, pentru inceput, cu 2.000 de volume, mobilier si tehnica de calcul in valoare totala de aproximativ 220 milioane lei. Filiala de la Chisinau va functiona in cadrul unui spatiu de aproximativ 200 metri patrati, pus la dispozitie de catre Primaria municipiului Chisinau. Initiativa infiintarii acestei biblioteci a avut-o Filip Teodorescu, ambasadorul Romaniei la Chisinau, a explicat Teodora Fantanaru. (Rompres)

PE GLOB

N-AU VAZUT MORCOVI. Elevii unei scoli din Marea Britanie, ajunsi in vizita la o ferma, au recunoscut ca nu au mai vazut sau mancat morcovi in viata lor. Chiar daca este una dintre cele mai obisnuite legume din Anglia, pe care o gasesti in orice supermarket, copiii pareau debusolati la vederea obiectului ciudat, portocaliu. Altii i-au intrebat pe cei din conducerea fermei daca morcovii pot fi mancati si cruzi. Sally Jackson, unul dintre organizatorii vizitei la ferma Lincolnshire, a spus ca elevii care intrebau ce gust are un morcov aveau intre sase si sapte ani. Niste pusti si-au luat inima in dinti si i-au chestionat pe cei de la ferma daca morcovii nu trebuie neaparat gatiti.

×