x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old SCOALA/Info

SCOALA/Info

02 Noi 2004   •   00:00

2 NOIEMBRIE 2004
MACULATURA PENTRU RECHIZITE. Elevii claselor I-IV din Scoala nr. 56 din Capitala au colectat, intr-o singura zi, 4 tone de maculatura. Proiectul cu titlul, Hai sa salvam un copac... sau o padure, initiat de invatatoarea Raluca Andrei, isi propune sa implice elevii in activitati cu caracter ecologic, prin care sa inteleaga necesitatea reciclarii hartiei pentru salvarea padurilor. Actiunea a implicat 400 de copii de la clasele I-IV, care au strans intr-un spatiu special amenajat in curtea scolii 4 tone de maculatura in mai putin de o ora. In schimbul maculaturii aduse, copiii vor primi rechizite. Pentru a face cunoscuta initiativa in randul colegilor, elevii au realizat postere pentru fiecare clasa.

SCOALA OBLIGATORIE. Serviciul de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Poiana Stampei, judetul Suceava, a decis sa sesizeze instanta de judecata pentru a-i obliga pe parintii a 12 frati din localitate sa-si dea copiii la scoala. Cornel si Elena Aristica Taran, membri ai Bisericii Penticostale din Vatra Dornei, refuza educatia copiilor lor in scolile de stat si sustin ca educatia in spirit religios le este suficienta. Cel mai mare dintre copii, Cornelia Elena, care a implinit 18 ani in februarie, a fost inscris, initial, la scoala cu clasele I-IV din satul Andrieni, dar din cauza neadaptarii in colectivitate a fost retras de la scoala.

Cei mai multi dintre frati nu au terminat nici macar clasa I. Cazul familiei Taran se afla in atentia autoritatilor de peste cinci ani si nici chiar atunci cand Primaria din Poiana Stampei s-a oferit sa suporte costul rechizitelor pentru cei 12 copii, parintii acestora nu s-au lasat induplecati. Acesta ar putea fi primul caz din Romania in care o instanta sa-i oblige pe parinti sa-si dea copiii la scoala.(Rompres)

LICEU LA SACUIENI. Ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, a pus piatra de temelie a liceului din orasul de frontiera Sacuieni, impreuna cu liderul UDMR Marko Bela. Noua institutie de invatamant va asigura, chiar de anul viitor, spatii de studiu pentru 250 de elevi, in 36 de clase. Acum, sistemul scolar al orasului Sacuieni cuprinde 1.262 de copii si adolescenti, 73 de cadre didactice, care activeaza in 7 cladiri vechi. (Rompres)

PRIMA SCOALA DE RESTAURATORI. Prima scoala de restauratori profesionisti ar putea fi infiintata in scurt timp, la Alba-Iulia. Potrivit primarului Mircea Hava, administratia locala, impreuna cu Universitatea 1 Decembrie 1918 au initiat un proiect pentru infiintarea unei astfel de institutii, care ar urma sa pregateasca specialisti restauratori in diferite domenii. Recent, au fost semnate documentele de colaborare cu Scoala de restauratori din Torino, una dintre cele mai renumite din Italia. (Rompres)

×
Subiecte în articol: scoala