x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old SCOALA/Info - 9 octombrie 2004

SCOALA/Info - 9 octombrie 2004

09 Oct 2004   •   00:00
CURSURI PENTRU PROFESORI. Casa Corpului Didactic a Municipiului Bucuresti si-a lansat, joi, noua oferta de cursuri pentru anul scolar 2004-2005. Oferta cuprinde 74 de cursuri, dintre care 12 sunt de didactica disciplinei. Anul trecut, cursurile cele mai frecventate au fost cele de informatica, predare cu ajutorul calculatorului, integrare europeana, dezvoltarea de proiecte europene, limbi straine, managementul proiectelor, scoala dirigintilor. Conform legii, cadrele didactice au obligatia sa urmeze, la fiecare cinci ani, cursuri de formare si perfectionare profesionala. Oferta CCDB cuprinde cursuri de la 25 de ore la 280 de ore. Acestea sunt gratuite, cadrele didactice trebuie sa achite numai contravaloarea suportului de curs.

×