x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old TURISM/Info

TURISM/Info

29 Oct 2004   •   00:00

29 OCTOMBRIE 2004
CENTRU DE INFORMARE IN RETEZAT. In localitatea Rau de Mori, de la intrarea in Parcul National Retezat a fost inaugurat primul centru de vizitare a muntelui din Romania, a afirmat responsabilul cu relatii publice din cadrul Administratiei Parcul National Retezat, Florina Crisan. Cladirea Centrului de Vizitare Ostrovel se afla pe Drumul Judetean 686, pe traseele care duc la Rausor si spre Rotunda-Poiana Pelegii, de-a lungul cursului de apa al Raului Mare. La centrul de vizitare, turistii pot primi informatii despre Parcul National si zona din jur, despre protectia naturii si antrenarea populatiei in actiuni ecologice de conservare a mediului. De asemenea, aici turistii au la dispozitie date despre traseele turistice, locurile de cazare si campare, atractiile turistice din zona, punctele de Salvamont, precum si despre starea vremii. Excursionistii vor mai primi precizari asupra regulilor care trebuie respectate pe munte si alte materiale promotionale.

CERERE MARE DE REVELION. Doar 35 din cele 140 de pensiuni din zona Bran - Moieciu mai au locuri pentru petrecerea sarbatorilor de iarna, potrivit Rompres. Pensiunile cu doua camere au fost de mult ocupate in intregime, in prezent existand locuri in pensiunile clasificate la trei si patru margarete. Deocamdata, locurile au fost rezervate de turisti romani, in special din Bucuresti, Constanta, Craiova, Iasi. Strainii prefera sa vina la Bran pana de sarbatori si dupa, si mai putin de Revelion.

DRUMUL VINULUI LA BUZAU. CJ Buzau, cu ajutorul Muzeului judetean, a intocmit un proiect de realizare a Drumului vinului in judetul Buzau, informeaza Rompres. Directoarea Muzeului judetean Buzau, dr. Doina Ciobanu, a precizat ca la acest proiect, in valoare de 5,2 milioane de euro, au lucrat si muzeografii. Este o continuare a Drumului vinului din judetul Prahova si isi propune sa cuprinda cele mai importante vestigii arheologice din judetul Buzau, a mai spus Doina Ciobanu. In acest circuit turistic de peste 200 de kilometri sunt cuprinse zece situri arheologice, intre care si doua cetati geto-dacice, patru manastiri si mai multe crame de degustari, biserici, toate realizate in inimitabilul stil brancovenesc.

REZERVARI ON-LINE. Turistii vor putea accesa direct peste 490 de linii aeriene, circa 75.000 hoteluri, 22 de linii de croaziere si peste 50 de companii specializate in rent-a-car printr-un sistem global de rezervari on-line, care va fi lansat in noiembrie de Perfect Tour. Cu o conexiune la Internet, de acasa sau de la birou, orice persoana poate vizualiza un numar mare de oferte turistice, poate vedea descrierea si disponibilitatea camerelor sau combinatiile de zboruri avantajoase pentru plecari din Romania sau din diverse colturi ale lumii.

×