x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Wikileaks România WikiLeaks: Baconschi a fost numit de Boc la presiunile lui Băsescu

WikiLeaks: Baconschi a fost numit de Boc la presiunile lui Băsescu

de Mediafax    |    02 Sep 2011   •   14:12

Presedintele Traian Basescu insusi l-a presat pe premierul Boc sa il aleaga pe Teodor Baconschi in functia de ministru de Externe in locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat anterior dar caruia ii lipsea familiaritatea cu presedintele, se arata intr-o nota Wikileaks .

Intr-o nota clasificata, din 15 ianuarie 2010, ambasada SUA vorbeste despre numirea lui Teodor Baconschi in functia de ministru de Externe.

"Presedintele Traian Basescu insusi l-a presat pe premierul Emil Boc sa il aleaga pe Baconschi pentru acest post in locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat pentru functia de ministru de Externe in doua formule guvernamentale anterioare care au fost respinse sau care nu au fost luate in calcul de Parlament inainte de alegerile prezidentiale din decembrie", se arata in nota.

Ambasada SUA mai mentioneaza ca, "in timpul ceremoniei de investire, presedintele Basescu a spus ca a ales un diplomat ?experimentat? pentru functia de ministru de Externe pentru a transmite un semnal puternic ca aceasta pozitie nu este pentru politicieni".

Diplomatii americani au notat ca si Bogdan Aurescu este un diplomat de cariera, "dar ii lipseste experienta de ambasador si familiaritatea cu Basescu, ceea ce l-a favorizat pe Baconschi". Americanii mai noteaza ca presedintele Traian Basescu stie "la prima mana" calitatile diplomatice ale lui Baconschi, cu care "a lucrat indeaproape".

Nota diplomatica citata, semnata de ministrul consilier Jerri Guthrie Corn, face o trecere in revista a carierei lui Baconschi, precizand ca Andrei Plesu este cunoscut ca "principalul sau mentor".

"Alegerea de catre presedintele Basescu a unui diplomat de cariera in care are personal incredere este un indiciu puternic a determinarii sale de a tine politica externa in afara influentei partidelor politice. Cu aceasta alegere, presedintele isi reafirma rolul de forta calauzitoare a politicii externe a Romaniei, dupa un an de interferenta politica din partea fostului partener de coalitie, in prezent in opozitie, Cristian Diaconescu de la PSD", noteaza documentul.

Diplomatii americani mai spun ca, desi in general este sensibil la problemele importante ale ambasadei, Teodor Baconschi s-a dovedit un foarte puternic sustinator al Bisericii Ortodoxe "si este insensibil la plangerile minoritatilor religioase din tara".

×