x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Beneficiile sucului de ceapă. Care sunt efectele nutrienților

Beneficiile sucului de ceapă. Care sunt efectele nutrienților

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2023   •   07:00
Beneficiile sucului de ceapă. Care sunt efectele nutrienților
Sursa foto: Hepta

Printre beneficiile pentru sanatate ale cepei se numara tratarea racelilor, a astmului bronsic, infectiilor bacterine, problemelor respiratorii, anginei pectorale si tusei.

În plus, sucul de ceapă stimulează digestia, datorită unor substanțe cunoscute sub numele de inulină, care contribuie la menținerea bacteriilor sănătoase și eliminarea celor rele.

În sucul de ceapă se mai găsește și quercetina, un flavonoid prezent în fructe și legume. Această substanță este absorbită ușor de organism și rămâne în circulație mai mult timp. Astfel previne astmul și alergiile.

Sucul de ceapă are beneficii și asupra sistemului osos. Studiile au dovedit că datorită unui compus, sucul de ceapă poate fi consumat și de cei care se știu cu probleme ale oaselor.

Indicat este și în cazul femeilor la menopauză, care, potrivit specialiștilor, pot să se confrunte cu osteoporoza, scrie spynews.ro

Sucul de ceapă întărește firul de păr

Sucul de ceapă ajută la întărirea firului de păr, dar, în același timp, îi oferă un aspect sănătos și strălucitor, asta datorită conținutul ridicat de sulf. Această substanță contribuie la producția de colagen, prin urmare, ajută la creșterea părului.

Sucul de ceapă are proprietăți antibacteriene, ceea ce înseamnă că nu te confrunta cu apariția ciupercilor sau a unor infecții, care, inevitabil, duc la căderea părului.

Studiile arată că sucul de ceapă are un conținut ridicat de calciu, potasiu, magneziu, seleniu și fosfor. Aceste substanțe luptă împotriva apariției firelor albe, dar în aceeași măsură, oferă volum părului.

Specialiștii spun că este bine ca sucul să fie aplicat imediat după ce este preparat, de două ori pe săptămâni. Pentru rezultate vizibile, potrivit experților, este bine să integrezi sucul de ceapă în rutina de îngrijire a părului pentru cel puțin două luni.

×
Subiecte în articol: beneficii suc ceapa