x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum să-ţi revii după o noapte în care ai dormit prost

Cum să-ţi revii după o noapte în care ai dormit prost

de Oana Portase    |    14 Mar 2019   •   20:50
Cum să-ţi revii după o noapte în care ai dormit prost
Sursa foto: OcusFocus/Getty Images/iStockphoto

Cu toţii păţim ca, din când în când, să dormim prost în unele nopţi chiar dacă mergem la culcare la ora obişnuită şi nu ne apasă gândurile negre. Uneori dăm vina pe Luna plină sau pe Mergur retrograd, alteori dăm vina pe o zi mai proastă la birou. Cert este că a doua zi avem probleme de concentrare şi ne simţim slăbiţi toată ziua. Specialiştii în somn recomandă câteva metode ca să ne revenim mai repede după o noapte pierdută.

Dă-te jos din pat şi pune-te pe treabă

Dacă ai avut o noapte proastă şi nu mai poţi dormi, cel mai bine ar fi să te dai jos din pat şi să-ţi începi ziua, chiar dacă soarele nu a răsărit încă. Ideea că dacă stai în pat şi o să recuperezi din somn este greşită, spun specialiştii. Dă-te jos din pat, întinde-te, spală-te, aeriseşte şi pregăteşte-ţi micul dejun. Sângele va fi pus în mişcare şi corpul se va dezmorţi. „Să stai în pat şi să meditezi despre cum nu poţi dormi poate mări anxietatea şi sarcina de a dormi devine din ce în ce mai grea.“, explică Michael Decker, profesor la Universitatea de Stat din Georgia şi purtătorul de cuvânt al Academiei Americane de Medicină a Somnului (AASM), pentru Huffington Post. Specialiştii mai spun că este esenţial să mănânci micul dejun mai ales după o noapte în care ai dormit prost. Mâncarea îi va da organismului şi creierului energia necesară pentru a-şi reveni din oboseală. Încearcă şi un smoothie de fructe pentru aportul necesar de vitamine, dar şi pentru zaharurile care îţi vor da energie. Atenţie însă la excesul de zahăr dacă mâncaţi ceva dulce de la prima oră. Excesul de zahăr ne face să ne simţim bine pentru o perioadă scurtă de timp. Pentru a căpăta energie de durată, ar trebui să ne începem ziua cu proteine şi cu carbohidraţi ce provin din cereale integrale.

Nu abuza de cafea

Dr. Neil Stanley, expert în somnologie, le recomandă celor care nu au dormit bine să nu abuzeze de cafea, aceasta fiind doar o soluţie pe termen scurt. O cantitate mare de cafea poate avea efectul opus şi să ne facă să ne simţim mai obosiţi decât suntem. Cafeaua în cantităţi mari ridică pulsul, deshidratează şi poate provoca stări de anxietate.

În caz că ai dormit prost, cu siguranţa productivitatea ta în ziua următoare va fi mult scăzută. Cel mai indicat este să-ţi faci treburile importante în prima parte a zilei, atunci când ai cât de cât energie. Specialiştii mai spun că nu este recomandat să bem prea multă cafea pentru că aceasta este doar o soluţie pe termen scurt. Cantităţile mari de cafeină pot avea efectul invers asupra organismului pe lângă faptul că deshidratează, ridică pulsul şi poate provoca stări de anxietate. Bea un ceai verde atunci când simţi nevoia să te energizezi în timpul zilei însă nu uita să te hidratezi şi cu apă. Bea apă chiar dacă nu îţi este sete pentru că apa te va ajuta să nu te mai simţi aşa adormit. Lipsa somnului va cauza o formă uşoară de deshidratare.

Nu sta prea mult pe scaun

După o noapte dormită prost, nivelul energiei va fi mult mai scăzut a doua zi. Nu sta mult pe scaun şi fă mai multă mişcare decât de obicei. Statul pe scaun te va moleşi şi îţi vei pierde concentrarea mult mai repede. Ridică-te şi ieşi la o plimbare de 10 minute în aer liber. Ia-ţi astfel de pauze cât de des poţi ca să-ţi ţii creierul activ şi aerisit. În caz că ai un loc de muncă flexibil, specialiştii recomandă chiar şi un pui de somn. Dormi la prânz 30 de minute pentru a-ţi încărca bateriile şi pentru a putea să duci ziua mai departe. Dacă nu poţi dormi la prânz, atunci încearcă tehnica „relaxării paradoxale”. „Concentraţi-vă asupra unui grup de muşchi ai corpului timp de 15 secunde, fiind atenţi doar la ce se petrece în acel grup şi la nimic altceva. Repetaţi peste tot în corp şi, surpriză!, vă veţi simţi mai odihniţi“, scrie doctorul Matthew Edlund, autor al cărţii „Puterea odihnei“.

Nu încerca nici să recuperezi somnul pierdut în noaptea următoare. Cu cât pui mai multă presiune pe tine, cu atât creierul tău va fi mai agitat iar somnul mult dorit nu va veni. Fă aceleaşi lucruri pe care le faci în fiecare seară şi culcă-te la ora la care eşti obişnuit.

Sfaturile  specialiştilor

- nu mai sta în pat dacă nu poţi dormi

- dă-te jos din pat, aeriseşte casa, pregăteşte micul dejun

- nu sări peste prima masă a zilei

- nu abuza de cafea (încearcă ceai când vrei să energizezi)

- fă cele mai importante treburi în prima parte zile

- nu sta prea mult timp pe scaun, fă plimbări de 10 minute

- încearcă să dormi la prânz dacă ai unde

- nu încerca să recuperezi somnul în noaptea următoare, culcă-te la ora obişnuită

 

 

 

 

 

 

 

×