Ceaiul verde reduce efectele unui medicament prescris contra hipertensiunii, potrivit unui studiu japonez. Este vorba de medicamentul corgard (nadolol), un betablocant folosit în tratamentul hipertensiunii. Cercetătorii de la Universitatea medicală din Fukushima au dat o doză unică de 30 mg de nadolol (substanţa activă a medicamentului) unui grup de 10 voluntari. O parte dintre aceşti voluntari au băut apă, iar cealaltă parte, ceai verde înainte de administrarea medicamentului. Doctorul Gregg Fonarow, cardiolog la Universitatea din California şi purtător de cuvânt al American Heart Association, confirmă faptul că persoanele care au luat nadolol şi au băut ceai verde trebuie să ştie că există o interacţiune între ceai şi medicament.
Dar ceaiul verde nu este singurul aliment care interacţionează cu medicamentele. Zeci de medicamente contra unor boli cardiovasculare, medicamente anticolesterol, anticancer suferă modificări periculoase când sunt asociate cu pomelo sau grepfrut. Sucul de grepfrut, de portocale de Sevilla, de lime, de pomelo conţine furanocumarine, substanţe care pot descompune unele medicamente, cu efecte extrem de severe pentru pacienţi.
Combinaţii periculoase
De altfel, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi are o lungă listă de alimente care pot modifica acţiunea unor medicamente. Din această categorie fac parte cafeaua, de la care ar trebui să se reţină pacienţii care iau diuretice; dulciurile care interacţionează cu medicamentele ce au în compoziţie cortizon, deoarece sporeşte riscul de diabet; lactatele pot neutraliza efectul antibioticelor. O referire specială face profesorul Mencinicopschi în legătură cu alăturarea dintre antidepresive şi caşcaval, brânza de burduf, camembert, vin sau bere, care poate genera episoade de hipertensiune.
Cât priveşte alcoolul, toţi ar trebui se reţinem că acesta creşte toxicitatea medicamentelor. De asemenea, mai trebuie să ştim că una dintre cele mai periculoase, chiar ucigătoare combinaţii este cea dintre alcool şi somnifere, tranchilizante, antidepresive sau paracetamol. Specialiştii atrag atenţia, în mod special, fumătorilor, chiar şi celor pasivi, deoarece substanţele nocive din ţigară pot micşora eficienţa unor antiastmatice, analgezice, antidepresive. Potrivit nutriţioniştilor şi carnea friptă, în special pe grătar, conţine substanţe care schimbă radical, în sens periculos, comportamentul unor medicament în organismul nostru.
Citește pe Antena3.ro