x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Dieta Irinei Loghin. Ce face în fiecare dimineață artista de 84 de ani

Dieta Irinei Loghin. Ce face în fiecare dimineață artista de 84 de ani

de Redacția Jurnalul    |    11 Sep 2023   •   21:45
Dieta Irinei Loghin. Ce face în fiecare dimineață artista de 84 de ani
Sursa foto: facebook

Cântăreața de muzică populară, Irina Loghin, are 84 de ani și spune cum reușește să se mențină în formă.

Ea spune că secretul constă în dietă, mișcare fizică și viață echilibrată. 

„Fac multă mişcare, foarte multă mişcare, zi de zi. Am spus o şi o repet. Să vă intre în cap, scumpe doamne, mişcarea este sfântă pentru a te menţine într-un fel sănătos. Normal că îmi simt şi eu anii, că sunt destui, dar mişcarea este extraordinară asta mă ajută foarte mult”, a spus artista la Antena 3.

Ea afirmă că a renunțat la carne în urmă cu 40 de ani, foarte rar consumând doar piept de pui. Nu se apropie de carne de porc dar mănâncă pește și preferă legumele. 

Sarmalele cu carne de pește

„De obicei eu nu gătesc porc. Carnea este departe de mine, am renunțat la carne. De vreo 40 și ceva de ani nu mai consum carne. Foarte rar mai mănânc câte un piept de pui, dar rar şi nu-l mănânc cu plăcere nici pe acela. Când nu am încotro, când sunt în deplasare. Acasă fac sarmale de pește de Crăciun și tot felul de salate crudități, ghiveci de tot feluri de legume. Un fin ne face cozonacul. Pe masă aveam nelipsitele sarmale de pește. Pentru restul familiei  fac și de porc, dar eu cu Irinuca nu servim din astea. Ne simțim bine cu ale noastre cu care ne-am învățat de zeci de ani”, explică Irina Loghin. 

Ceaiul de dimineață

„Totul vine de la alimentație, de la crudități. Eu în fiecare dimineață beau un ceai de cătină. O dau prin blender, o strecor și beau un pahar de cătină și acum m-am învățat cu el. Cătina este cea mai bună. Ca să arăţi bine, trebuie să fii frumos şi sănătos. Sportul şi alimentaţia contează enorm. Fac sport încă de tânără, alerg câţiva kilometri buni în fiecare zi. Nu este uşor, dar aşa mă menţin”, a dezvăluit Irina Loghin.

„Nu prea am fost adepta operaţiilor estetice, ci m-am bazat mai mult pe tratamente naturiste şi un stil de viaţă sănătos. Nu este important să te menţii numai pentru fani, ci şi pentru tine, ca femeie, ca soţie, ca mamă”, precizează Irina Loghin, potrivit adevărul.

×
Subiecte în articol: dieta irina loghin