x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos La ce a renunțat Irina Loghin pentru a-și menține sănătatea: ”Cumpăr din Piața Obor!”

La ce a renunțat Irina Loghin pentru a-și menține sănătatea: ”Cumpăr din Piața Obor!”

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2024   •   18:30
La ce a renunțat Irina Loghin pentru a-și menține sănătatea: ”Cumpăr din Piața Obor!”
Sursa foto: facebook

Interpreta de muzică populară Irina Loghin are 85 de ani și are un stil de viață sănătos.

Artista susține că poate cel mai important factor care o menține în forma este dieta pe care a adoptat-o în urmă cu peste 50 de ani. Ea renunțat la carne și la alimentele despre care spune că ”sunt otravă pentru organism”. 

"Mi-aș dori ca lumea să aprecieze foarte mult stilul de viață sănătos, nu știe ce pierde. Tot răul din organism vine de la alimentație, ce mănânci. Dovadă că a fost un moment în care niște chiftele mi-au lăsat gura apă, dar totodată mi-a venit un miros de ulei încins și am renunțat. 

Pentru toate gospodinele, în general, este așa de simplu să gătești o mâncare. Ai tăiat ceapa, cât mai multă, pentru că se știe că ceapa dă gustul oricărei mâncări. Ceapa dă dulceață, parfum, miros, tot. De ce pui ceapa în ulei, chiar dacă ai călit-o? Pune-o direct în tigaie, pică puțină apă, pune capacul peste ea, las-o să se cristalizeze bine acolo și pe urmă pui uleiul rece, că nu se mai încinge și atunci este o mâncare sănătoasă. 

Trebuie să avem atenție la toate, în primul rând mezelurile, care sunt otravă, groaznice pentru organism, mai ales dimineața. Majoritatea mănâncă afumături, care sunt înfiorătoare, crimă pentru ficat și stomac. Și mulți nu își dau seama că trebuie să simtă și viața sănătoasă, nu doar fumul", spunea Irina Loghin, pentru WOWbiz.ro, în urmă cu ceva timp. 

Aceasta a explicat care este alimentul cu care a înlocuit carnea. 

”Eu nu mai consum carne de mai bine de 50 de ani, oricum nu mi-a plăcut niciodată, nici în copilărie. Dar, îmi iau proteinele necesare organismului din semințe, pe care le cumpăr din Piața Obor, acolo găsești o varietate.

Îmi completez proteina din soia, din migdale, din tot felul de semințe, mai ales de dovleac și de floarea-soarelui, sunt bune și pentru perioada de post, când nu se mănâncă deloc carne.

Le spăl, le pun la uscat, le mănânc așa sau le gătesc în diverse rețete.

Este de datoria fiecărei persoane să aibă grijă de ea, de sănătate. Eu mereu am avut grijă să nu mă îmbolnăvesc. Nu pot însă nici să le impun oamenilor ce să facă și ce să mănânce, să renunțe la carne, așa cum am făcut eu. Fiecare are un stil de viață, o dietă, cu care s-a obișnuit”, menționează Irina Loghin, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

×
Subiecte în articol: irina loghin dieta sanatate carne