Diverticulul Meckel

Suntem obişnuiţi să privim cu teamă malformaţiile congenitale, ca o fatalitate, deşi nu toate sunt grave sau incurabile, chiar dacă toate dau simptome şi potenţiale complicaţii. De pildă, diverticulul Meckel, descris pentru prima dată în urmă cu peste 200 de ani, este probabil cea mai frecventă anomalie congenitală a tubului digestiv, întâlnindu-se, manifest sau nu, la 2%-3% din populaţie.

Acesta este o dilataţie a intestinului subţire, reprezentând vestigii ale unei formaţiuni embrionare numite canalul vitelin, care are rol în nutriţia embrionului şi care se închide, de obicei, după săptămâna a şaptea de sarcină.

BĂIEŢII, MAI AFECTAŢI
Diverticulul Meckel este o prelungire (o pungă) situată în porţiunea terminală a intestinului subţire, aproape de joncţiunea cu colonul. Are între 3 şi 12 cm lungime, poate fi liber sau, mai rar, ataşat de peretele abdominal şi conţine ţesut intestinal, dar şi gastric, pancreatic sau de altă natură. Pare a afecta în mod egal ambele sexe, dar dă complicaţii de trei ori mai frecvente la băieţi decât la fete. În 30%-40% dintre cazuri, diverticulul este asimptomatic şi este descoperit întâmplător, prin investigaţii sau intervenţii chirurgicale destinate unei alte maladii.

În general, semnele clinice cele mai frecvente se întâlnesc la copiii până la 2 ani, dar pot fi observate şi la copiii mai mari, până la 10 ani sau la adulţi. De altfel, este greu de spus dacă dă propriu-zis manifestări clinice sau acestea sunt de fapt manifestări ale complicaţiilor. Sunt incluse aici hemoragia, infecţia şi obstrucţia intestinală. În lipsa complicaţiilor, diverticulul poate rămâne silenţios şi nedetectabil toată viaţa, prezentând, poate, rare episoade dureroase abdominale, însoţite uneori de vărsături.

POATE PROVOCA ULCER
Hemoragiile apar mai ales în prezenţa fragmentelor de ţesut gastric în diverticul. Acestea produc o secreţie acidă, ce lezează mucoasa intestinală sensibilă din jur, determinând un ulcer. El poate sângera, după cum spuneam, sau poate perfora în peritoneu, cu periculoase repercusiuni. Hemoragia reprezintă 35% dintre complicaţii şi apare, predilect, la vârste mici, fiind cea mai frecventă cauză de hemoragie rectală la copilul mic (sub 5 ani).

Într-adevăr, se manifestă fie prin scaun cu sânge roşu închis sau strălucitor, fie doar prin sângerări rectale care, în mod tipic, nu sunt însoţite de durere. De obicei, pierderile de sânge sunt medii, mai rar masive, putând duce la starea de şoc. Uneori, scaunele sunt de culoare neagră ca păcura, alteori, hemoragiile sunt mici, nedetectabile cu ochiul liber. În orice caz, anemia este prezentă, pacientul trebuind a fi investigat în acest sens. Episoadele hemoragice se pot repeta.

DIVERTICULITA
Infecţiile diverticulului (diverticulita) apar la copiii mai mari, reprezentând 25% din totalul complicaţiilor şi sunt favorizate de poziţia şi forma acestuia. Se manifestă prin febră, dureri periombilicale, uneori iradiate în partea dreaptă inferioară a abdomenului, vărsături, abdomenul fiind sensibil la palpare. Diverticulul poate perfora, producând periculoasa peritonită. Ca simptomatologie, diverticulita seamănă mult cu apendicita, cu care este deseori confundată, sau evoluează, uneori, concomitent cu apendicita, trebuind a fi luată în considerare în orice intervenţie chirurgicală făcută în acest scop la copii.

Obstrucţia intestinală cauzată de diverticulul Meckel apare la copiii mici, dar mai frecvent la adulţi, reprezentând 30% dintre complicaţii. Se manifestă prin durere abdominală, greaţă, vărsături, balonare şi întreruperea tranzitului intestinal.

DIAGNOSTICUL
În 10% dintre cazurile de diverticul s-au descris şi alte anomalii: fistule, chisturi, benzi fibroase între diverticul şi ombilic. În cazuri rare, acesta poate degenera tumoral.

Diagnosticul de diverticul Meckel este greu de pus, neexistând investigaţii specifice. Scintigrama cu Technetiu este eficientă doar dacă diverticulul conţine fragmente de ţesut gastric, fiind indicată mai ales în cazul sângerărilor. Se mai pot indica tomografia computerizată, colonoscopia sau rectosigmoidoscopia. Gradul de anemie a pacientului trebuie testat printr-o hemoleucogramă, iar scaunul este investigat pentru descoperirea hemoragiilor oculte.

Tratamentul este chirurgical, constând în excizia diverticulului şi rezolvarea complicaţiilor generate de acesta.