x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Guturaiul poate fi prevenit

Guturaiul poate fi prevenit

de Oana Antonescu    |    00 0000   •   00:00

Zilnic intrăm în contact cu mii de virusuri de dimensiuni atât de mici, încât nu pot fi văzute la microscopul optic. Din fericire, în puţine cazuri reuşesc să ne infecteze, fiindcă sistemul nostru imunitar le elimină din organism înainte de a declanşa simptome. Cunoscând mecanismul prin care se răspândesc aceste virusuri, avem toate şansele să ţinem la distanţă guturaiul în acest sezon.




Graça Victoria/STOCKEXPERT

Răspândire

Răceala pare aproape imposibil de prevenit. Ea este cauzată de o varietate de virusuri şi nu există un vaccin care să prevină infectarea. Virusurile se răspândesc prin mici particule eliminate de bolnavi când respiră, tuşesc sau strănută. Ele se fixează în mucoasa nazală sau în cea faringiană, ceea ce explică denumirea pe care o folosesc medicii pentru răceli: infecţii ale tractului respirator superior. În acest mediu ele se multiplică, ajungând în numai trei zile la câteva milioane. Virusurile nu se pot dezvolta decât în gât şi nas, dar pot supravieţui în mediul exterior, ceea ce duce la un număr foarte mare de îmbolnăviri. Oamenii de ştiinţă susţin că majoritatea bolnavilor nu contactează direct răceala, de la o persoană care strănută, de exemplu, ci indirect, prin contactul cu suprafeţe infectate, precum mânerele uşilor sau telecomenzile atinse de bolnavi. Apa caldă şi săpunul îndepărtează cu uşurinţă virusurile, prin urmare, spălarea frecventă a mâinilor reduce semnificativ riscul de a contacta guturaiul. De asemenea, evitaţi pe cât posibil contactul mâinilor cu faţa! Dacă pe mâini există virusuri, nu facem decât să le aducem mai aproape de nas şi gât. O altă metodă de a ne feri de virusuri este să evităm pe cât posibil locurile aglomerate. Încercaţi să vă îndepărtaţi sau acoperiţi-vă nasul şi gura dacă o persoană strănută sau tuşeşte în apropiere.

Nasul rece

Putem preveni răceala şi dacă avem grijă ca nasul să fie mereu cald. Studii recente realizate de specialiştii Universităţii Cardiff au demonstrat că, dacă membranele interioare ale nasului sunt reci, ele se infectează mai uşor. Ţineţi nasul acoperit cu un fular iarna şi veţi ţine departe virusurile.

Feriţi-vă pe cât posibil de stres! Virusurile răcelii creează probleme doar atunci când organismul nostru nu este capabil să le anihileze. A fost demonstrat că stresul slăbeşte sistemul imunitar şi ne face mai susceptibili la boli, iar răceala nu face excepţie. Explicaţia ştiinţifică: stresul creşte secreţia de corticosteroizi, hormoni care scad rezistenţa la infecţii.


ŞTIAŢI CĂ


• Nu virusurile ne fac să ne simţim atât de rău când suntem răciţi. Simptomele răcelii sunt cauzate de substanţe numite citokine, pe care sistemul nostru imunitar le produce pentru a neutraliza virusurile.

• Pe măsură ce înaintăm în vârstă răcim din ce în ce mai rar. Copiii răcesc în medie de şapte, chiar zece ori pe an, adulţii de cinci, iar vârstnicii chiar de mai puţine ori, pentru că pe parcursul vieţii dobândesc din ce în ce mai mulţi anticorpi.

• Copiii sunt cel mai mare rezervor de infecţii, iar adulţii care intră în contact cu ei răcesc mai frecvent.

• Un singur strănut în locurile aglomerate poate îmbolnăvi 150 de oameni, dacă persoana răcită nu foloseşte batista.

×
Subiecte în articol: virusurile sfaturi