Hemoragiile interne

Cei mai mulţi dintre noi se pierd cu firea la vederea sângelui, fie că este vorba de noi înşine, de o persoană apropiată sau de un străin, chiar dacă este o hemoragie mică sau una masivă. Mult mai periculoase sunt însă hemoragiile interne, care privesc un vas de sânge din interiorul organismului şi care se pot exterioriza sau nu printr-un orificiu al corpului.

Ele pun viaţa în pericol prin pierderea de sânge şi prin dezechilibrul hemodinamic produs. Faptul că nu se exteriorizează şi nu sunt evidente reprezintă un risc suplimentar, astfel că pot pune deseori în pericol viaţa pacientului.

Hemoragiile se produc prin ieşirea sângelui din vas (arteră sau venă) în orice organ sau ţesut, din cauza unei leziuni a acestuia, ce poate fi traumatică sau legată de o anumită patologie: la ochi, creier, ficat, splină, rinichi, stomac, colon, aparat genital etc. În continuare, sângele se poate acumula într-un organ sau cavitate care are legătură cu exteriorul, putându-se astfel elimina, aşa cum se întâmplă, de pildă, în hemoragiile digestive, în cele genitale, renale, pulmonare. Sau sângele se acumulează într-o cavitate ce nu are legătură cu exteriorul, generând hemoperitoneu (acumulare de sânge în cavitatea peritoneală, ce găzduieşte majoritatea organelor abdominale), hemotorace (acumulare de sânge în torace), hemopericard (sânge în interiorul pericardului, foiţele ce căptuşesc inima), hemartoza (sânge în articulaţie).

Hemoragiile pot fi mici (cu pierderi de până la 500 ml de sânge), mijlocii (până la 1.500 ml) sau mari (peste 1.500 ml). Uneori, hemoragiile sunt foarte mici, dar repetate (de exemplu, mici sângerări vaginale sau rectale), sau chiar insesizabile cu ochiul liber, aşa cum se întâmplă în unele hemoragii digestive, în care este nevoie de teste speciale pentru evidenţierea sângelui în scaun. Gravitatea hemoragiei depinde, în acelaşi timp, de mărimea şi localizarea vasului implicat, gradul de afectare a organului respectiv, starea de sănătate şi vârsta pacientului. Pacienţii cu tulburări de coagulare sau care urmează un tratament anticoagulant de lungă durată sunt mai expuşi. Consumul de alcool sau abuzul de antiinflamatorii nesteroidiene favorizează şi ele apariţia hemoragiilor.

Sângele produce durere
Aflat în afara sistemului circulator, sângele este iritant pentru ţesuturi, producând durere şi inflamaţie locală. De asemenea, pierderea de sânge se însoţeşte de semne de anemie, care se instalează rapid sau în timp. În hemoragiile mari, pierderea sângelui se traduce prin paloare, ameţeală, sete puternică, slăbiciune, creşterea frecvenţei cardiace şi respiratorii, dispnee (respiraţie dificilă), puls slab, confuzie, scăderea tensiunii arteriale, putându-se ajunge la instalarea stării de şoc dacă nu se iau măsuri rapide. În hemoragiile mici, bolnavul este palid, slăbit, simptomele agravându-se în timp. Uneori, hemoragiile chiar importante pot fi silenţioase, ele fiind depistate prin simptomele pe care hematomul format îl produce, perturbând funcţionarea normală a organelor şi a ţesuturilor din jur. Întotdeauna, dar mai ales în cazul hemoragiilor mari, este important ca ele să fie depistate şi tratate la timp, atitudine de care ţine, nu de puţine ori, salvarea vieţii pacientului.

De multe ori, hemoragia se produce prin distrucţia vasului printr-un traumatism. De multe ori e vorba despre un traumatism important, notabil, dar uneori şi de un traumatism mic (o căzătură, o lovitură uşoară, un mic accident sportiv) astfel că pacientul nu relaţionează imediat alterarea stării sale cu incidentul produs cu câteva ore înainte. Traumatismele se produc cel mai des prin lovire, zdrobire, care distrug vasul, sau prin fenomene de acceleraţie-deceleraţie, care pot smulge uneori vasele de sânge din inserţia lor şi pot afecta practic orice organ. Traumatismele abdominale, de exemplu, se manifestă prin durere spontană şi abdomen sensibil, cu apărare musculară la atingere. Uneori se observă apariţia de echimoze (vânătăi) sau deformări locale. Traumatismele craniene sunt extrem de periculoase, ele putând evolua în doi timpi: după o perioadă asimptomatică de una-două zile (timp în care sângele rezultat din hemoragie se acumulează) pot apărea manifestări neurologice grave, mergând până la comă.

Hemoragiile digestive superioare
Pot avea originea la nivelul esofagului (esofagită, varice esofagiene, reflux gastro-esofagian, cancer), al stomacului (gastrită, ulcer, cancer) sau al duodenului. Ele se manifestă prin vărsături cu sânge (hematemeză) şi scaun cu sânge parţial digerat, de aspect specific (melenă). Hematemeza poate fi cu sânge proaspăt, roşu, în cazul hemoragiilor în desfăşurare sau recente. Pot fi cu aspect de "zaţ de cafea", când este o hemoragie mai veche şi sângele a stagnat o perioadă în stomac. Melena este un scaun negru, lucios ca "păcura", păstos, aderent de pereţii vasului de toaletă, cu miros fetid. Hemoragiile digestive inferioare au originea la diferite niveluri ale intestinului gros, cele mai frecvente cauze fiind: hemoroizii şi fisurile anale, polipii şi diverticulii colici, colita ulceroasă, boala Crohn, tumorile maligne. Hemoragiile digestive inferioare se manifestă cel mai tipic prin prezenţa de sânge la suprafaţa scaunului sau amestecat cu acesta.

Hemoragiile ginecologice
Pot fi legate uneori de existenţa unei sarcini. Aşa se întâmplă în cazul sarcinii extrauterine rupte (care apare în primele săptămâni de sarcină) sau în sarcina complicată - placenta previa, dezlipire de placentă - anomalii care apar după săptămâna a 20-a de sarcină. Toate acestea sunt stări grave, care impun o rezolvare terapeutică cât mai urgenţă. Metroragiile sunt hemoragii neregulate, care apar în afara ciclului menstrual. Ele pot avea cauze diverse, funcţionale sau organice (de exemplu, fibroame sau polipi uterini, neoplasme ale colului uterin, uterului, ovarelor etc.). Sângele poate fi roşu viu în fibroame, roşu-apos în neoplasme, negricios dacă stagnează în uter. Indiferent de mărimea lor, aceste hemoragii repetate, mai ales la femeile aflate la menopauză, impun un consult medical de specialitate.

Hemoptizia este eliminarea de sânge printr-un efort de tuse. Ea poate fi generată de bronşite, pneumonii, bronşiectazii, dar şi de afecţiuni mai grave, tuberculoza pumonară, embolia pulmonară (tromboza vaselor pulmonare) sau cancerul pulmonar. Ea trebuie deosebită de hematemeză în care sângele se elimină prin vomă, nu prin tuse.

Hematuria este prezentă de sânge în urină. Uneori, urina este clar roşie, alteori este doar mai închisă la culoare. Simptomul poate fi dat de un traumatism, de tumori ale rinichiului şi ale căilor urinare, de litiază sau rinichi polichistic, precum şi de infecţii sau anomalii vasculare locale.

TERAPIE. Diagnosticul de hemoragie internă se pune pe baza semnelor de anemie, a exteriorizării hemoragiei prin vărsături, scaun, vaginal, urină etc., a existenţei în trecutul recent a unui traumatism şi prin evidenţierea unor manifestări asociate. Hemoragiile mari şi hemoragiile mici şi persistente impun prezentarea la medic. Se începe cu un examen de sânge (hemoleucograma, hematocrit, indici de coagulare etc.), continuându-se, în funcţie de localizarea suspicionată, cu investigaţii radiologice, endoscopice, tomografice, ecografice, cu examene de urină, test pentru depistarea hemoragiilor oculte, precum şi cu alte examene de specialitate. Terapia trebuie stabilită în funcţie de natura afecţiunii şi începe prin stabilizarea hemodinamică, prin transfuzii şi soluţii perfuzabile, urmate de o intervenţie chirurgicală sau de un tratament conservator.

HEMORAGII INTRACRANIENE. Pot avea drept cauze: traumatismele, malformaţiile vasculare, anevrismele, hipertensiunea arterială ineficient controlată, tumorile. Se manifestă prin: cefalee, tulburări de vedere, vărsături, somnolenţă, confuzie, pupile inegale, slăbi-ciune musculară, până la convulsii, pierderea cunoştinţei şi comă.