Hernia hiatală

Nu, nu trebuie să vă lăsaţi induşi în eroare de acest termen: hernia hiatală nu are aceeaşi semnificaţie cu herniile peretelui abdominal şi nu o puteţi observa la acest nivel. Termenul de hernie defineşte, în general, pătrunderea unei structuri sau fragment de organ prin membrana sau ţesutul muscular care îl poziţionează într-un spaţiu străin.

Traversarea se face la nivelul unui orificiu existent, dar care şi-ar pierde tonicitatea şi caracterele fiziologice normale. În cazul herniei hiatale, este vorba de trecerea unei porţiuni a stomacului din abdomen în torace, prin orificiul diafragmatic (diafragmul fiind muşchiul care separă toracele de abdomen). Deşi pare ceva grav de foarte multe ori, herniile hiatale sunt asimptomatice şi sunt descoperite absolut întâmplător. Un studiu făcut recent arată că aproape 40% din populaţie are un grad de hernie hiatală evidenţiată radiografic, dar numai 50% dintre ei au simptome clinice. În mod normal, esofagul conduce hrana din cavitatea bucală până în stomac, traversând toracele şi diafragmul. Dacă musculatura diafragmatică se relaxează şi orificiul se lărgeşte, joncţiunea gastro-esofagiană şi o porţiune din stomac (în cazuri mai rare doar o porţiune din stomac) se ridică spre torace. Acest lucru se produce fie prin traumatisme, fie din cauze congenitale, atunci când există din naştere nişte imperfecţiuni la nivelul diafragmului. Sau acest lucru se produce prin slăbirea musculaturii o dată cu înaintarea în vârstă. De exemplu, s-a observat că aproximativ 10% dintre persoanele sub 40 de ani au hernie hiatală, dar procentul creşte până la 60% la peste 60 de ani. Iată cauzele care cresc presiunea intraabdominală: tusea sau constipaţia cronică, vărsăturile repetate, sarcina, acumularea de lichid în abdomen (ascita), folosirea de haine, curele strâmte sau eforturile fizice repetate (de exemplu, manipularea, transportul unor obiecte grele) favorizează producerea herniei.

Obezitatea şi fumatul
În fine, doi importanţi factori de risc sunt obezitatea şi fumatul. Hernia hiatală antrenează deschiderea orificiului inferior al esofagului, scăpat din presiunea muşchiului diafragmatic, lucru care permite trecerea conţinutului gastric în esofag, cu producerea unei inflamaţii cronice la acest nivel (esofagita). Atât la nivelul esofagului, cât şi al stomacului herniat se pot produce mici hemoragii, care prin caracterul lor cronic determină anemie. De asemenea, creşte presiunea toracică, cu manifestările consecutive, şi apar disfuncţii ale esofagului. Cea mai de temut complicaţie este însă strangularea herniei, cu scăderea fluxului de sânge aferent, care duce la distrugerea ţesuturilor implicate şi simptome clinice severe.

Herniile mici sunt de cele mai multe ori asimptomatice. Herniile mari se manifestă cu senzaţie de arsură retrosternală, greaţă, eructaţii şi regurgitaţii (eliminare spontană pe gură de gaze sau mici cantităţi de conţinut gastric). Simptomele se înrăutăţesc atunci când pacientul se apleacă în faţă, ridică obiecte grele, stă întins, se strânge prea tare la mijloc cu o curea sau centură. Deglutiţia (înghiţirea) poate deveni dificilă sau dureroasă, ceea ce trădează existenţa esofagitei. De asemenea, apare senzaţia de presiune sau durere toracică, care uneori poate fi confundată cu durerea din angina pectorală şi, de aceea, trebuie făcute investigaţii pentru a exclude o suferinţă cardiacă. Strangularea herniei este un eveniment dramatic, care se manifestă cu durere toracică intensă şi persistentă, greaţă, vărsături, respiraţie dificilă, palpitaţii, obstrucţie esofagiană (bolnavul nu mai poate înghiţi). Strangularea herniei este o urgenţă chirurgicală şi impune prezentarea rapidă la medic.

Diagnosticul
La nou-născuţi, herniile hiatale se manifestă prin tulburări de hrănire, vărsături, respiraţie dificilă şi creşterea frecvenţei respiratorii şi cardiace, în timp ce la copilul mai mare apar simptomele de la adult. Diagnosticul se pune pornind de la simptomele clinice, dar este precizat printr-un examen radiologic baritat, care redă poziţia esofagului şi stomacului şi prin endoscopie (inserarea unui tub subţire, flexibil, pe esofag, dotat cu o cameră video) care depistează chiar şi herniile hiatale mici şi evidenţiază gradul de afectare organică. Tratamentul medical se impune doar dacă sunt prezente simptome clinice. Sunt indicate medicamente antiacide, care neutralizează aciditatea şi scad senzaţia de arsură esofagiană. Blocantele receptorilor H2 scad secreţia gastrică şi se administrează o perioadă îndelungată, luni de zile, de obicei înainte de masă, dar şi la nevoie. Inhibitorii de pompă protonică sunt foarte eficienţi. Ei blochează secreţia acidă permiţând esofagului să se refacă. Ambele tipuri de medicamente au efecte adverse şi interacţiuni medicamentoase, aşa că trebuie să discutaţi cu medicul întreaga schemă terapeutică, mai ales că este un tratament de lungă durată. Tratamentul chirurgical este indicat herniilor mari şi celor complicate, fie că este vorba de strangulare sau de afectarea cronică a esofagului, cu disfagie, dureri, hemoragii. De asemenea, unele tipuri de hernie (din fericire rare) impun operaţie indiferent de mărimea lor. Prin manevrele chirurgicale, se caută repoziţionarea esofagului şi stomacului şi repararea orificiului diafragmatic. Intervenţia se poate face clasic sau laparoscopic (ceea ce presupune incizii mai mici şi o recuperare postoperatorie mai rapidă),  în funcţie de caracterul leziunilor şi patologia asociată a bolnavului.

Metode de prevenire
Există numeroase metode simple prin care puteţi diminua şi preveni simptomele herniei hiatale. În primul rând, scăderea în greutate are un efect salutar, de multe ori înlocuind orice tratament. Fumatul creşte secreţia acidă şi o scade pe cea salivară, care protejează esofagul, deci renunţarea la fumat este extrem de benefică. Este recomandat să vă obişnuiţi cu mese mici şi repetate, fără alcool, cafea (chiar şi cafeaua decofeinizată este iritantă pentru esofag), ciocolată, băuturi carbogazoase, condimente, prăjeli, care cresc secreţia gastrică şi relaxează sfincterul esofagian. Sucurile de roşii şi citrice sunt de asemenea acide şi iritante. Mâncărurile grase întârzie golirea stomacului şi cresc perioada expunerii esofagului la un atac acid. Urmaţi un regim alimentar bogat în fibre, care să prevină constipaţia. Nu vă întindeţi în pat şi nu faceţi eforturi fizice intense imediat după masă (mersul pe jos nu ridică probleme în acest sens), ci lăsaţi să treacă 3 ore pentru plimbări şi în nici un caz nu mâncaţi seara înainte de culcare. Evitaţi unele medicamente care cresc secreţia gastrică: blocantele canalelor de calciu, tetraciclina, antiinflamatoarele nesteroidiene, teofilina, sedativele şi hipnoticele. Medicul va indica medicamente care să nu aibă acest efect advers. Ridicaţi salteaua la capul patului, pentru ca să dormiţi cu toracele semiridicat şi nu folosiţi plăpumi grele. Folosiţi haine comode, largi şi un suport abdominal atunci când depuneţi eforturi fizice mari. Când mergeţi cu maşina, fixaţi corect centura de siguranţă, ca să nu fie exagerat de strânsă.