Hernii şi eventraţii

Peretele abdominal nu este doar un simplu înveliş muscular. El menţine organele interne în poziţia lor fiziologică şi intervine în respiraţie, fiind o structură cu rol esenţial în desfăşurarea activităţii fizice normale.

Peretele abdominal nu este doar un simplu înveliş muscular. El menţine organele interne în poziţia lor fiziologică şi intervine în respiraţie, fiind o structură cu rol esenţial în desfăşurarea activităţii fizice normale. În cazul apariţiei unor puncte vulnerabile în arhitectura peretelui se produc alunecări ale organelor interne (cel mai frecvent intestinul subţire sau peritoneul, dar, în principiu, aproape orice organ) sub piele, acestea clasificîndu-se, în funcţie de modalitatea de producere, în hernii şi eventraţii.

Cauze

Herniile se produc la nivelul unor orificii existente în mod normal  în peretele abdominal, care se lărgesc, se relaxează în mod patologic, în timp ce eventraţiile se produc prin apariţia unei zone de distrucţie la nivelul peretelui (cel mai frecvent traumatic sau postoperator, după o cicatrizare defectuoasă). Un caz particular îl reprezintă evisceraţiile, cînd ruptura peretelui abdominal este totală, interesînd şi pielea, astfel că organele abdominale se exteriorizează.

Factorii favorizanţi sînt: efortul fizic (chiar eforturile mici şi repetate, cum sînt tusea sau constipaţia cronică sau urinarea dificilă din adenomul de prostată sau stricturile uretrale), obezitatea, sarcinile multiple, diferite stări patologice care afectează metabolismul proteic (denutriţie, ciroză hepatică, anumite nefropatii, tulburări endocrine etc.).

Herniile abdominale sînt printre cele mai frecvente afecţiuni întîlnite în chirurgia generală, existînd preponderent la bărbaţi. Ele pot fi congenitale, manifestate din primii ani de viaţă, din cauza unor defecte în geneza peretelui abdominal survenite în perioada intrauterină, şi dobîndite, apărute pe parcursul vieţii. Cele mai frecvente tipuri de hernii sînt  cele inghinale, ombilicale, femurale şi ale liniei albe.

Ele se manifestă prin apariţia unei formaţiuni de consistenţă moale, elastică, nedureroasă, de dimensiuni variabile, situată în zona inghinală, scrotală la bărbaţi (în hernia inghinală), ombilicală (în hernia ombilicală),  pe partea superioară internă a coapsei (în hernia femurală) şi în diferite poziţii supra sau subombilical, pe linia mediană a abdomenului (în herniile liniei albe). Formaţiunea nu prezintă alte simptome neplăcute (doar  o uşoară jenă) şi este reductibilă, adică organele pot reveni intraabdominal dacă pacientul stă întins sau prin exercitarea unei uşoare presiuni locale.

Strangularea

Cea mai de temut complicaţie a herniilor este strangularea, situaţie în care organele nu mai pot reveni în abdomen şi se pot necroza dacă nu se intervine chirurgical. Strangularea se manifestă prin dureri violente, vărsături, febră.

Pentru prevenirea apariţiei herniilor trebuie luate nişte măsuri simple: controlul greutăţii corporale, evitarea efortului fizic mare, o alimentaţie bogată în fibre pentru combaterea constipaţiei, renunţarea la fumat, pentru a nu se ajunge la instalarea tusei cronice tabagice.

EXAMEN LOCAL. Diagnosticul herniilor se face printr-un examen local, efectuat de medicul de familie şi dacă e necesar completat cu un consult chirurgical. Tratamentul este chirurgical şi constă în repararea zonei din peretele abdominal. Există şi dispozitive de susţinere a herniei, dar ele trebuie utilizate doar temporar, pînă la efectuarea intervenţiei chirurgicale sau dacă există contraindicaţii pentru aceasta (situaţii extrem de rare). În cazul herniilor congenitale, momentul intervenţiei trebuie ales de medicul specialist, dar operaţia nu trebuie neglijată, pentru că în timp pacientul se expune la complicaţii.