x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie S-au şmecherit virusurile

S-au şmecherit virusurile

de Florin Condurateanu    |    05 Aug 2008   •   00:00

Virusurile sînt date naibii. Dar nici microbii, nici ciupercile nu se lasă mai prejos. Toată lumea asta de germeni aruncă o mulţime de cacealmale în capul oamenilor.



Virusurile sînt date naibii. Dar nici microbii, nici ciupercile nu se lasă mai prejos. Toată lumea asta de germeni aruncă o mulţime de cacealmale în capul oamenilor. S-au şmecherit toţi agenţii ăştia care-i atacă pe oameni şi tocmai cînd ştiinţa s-a lăudat că a ajuns să-i cunoască şi că a găsit ac de cojocul lor, microbii nu s-au resemnat şi au devenit mai parşivi. Aceşti germeni îmbolnăvitori şi-au schimbat structura şi-au pus măşti pe faţă, astfel că au devenit rezistenţi la medicamente. Mai mult, fac tot felul de fente şi nu se mai poartă cum scriu tratatele de boli infecţioase, ci au atitudini derutante. Toate aceste metamorfoze petrecute în lumea germenilor infecţioşi sînt descrise de prof. dr Adrian Streinu Cercel, directorul general al Institutului Naţional de Boli Infecţioase “M. Balş”. Astfel, virusul de varicelă şi zona zoster atacă acum în mijlocul verii, cînd era ştiut că sezonul de varicelă e iarna şi începutul primăverii. Vă daţi seama ce plăcere ca, în plină vară, bolnavul să se umple de bube, de transpiraţie, să nu poată face duş din pricina erupţiei de varicelă şi să-l mănînce pielea din pricina bolii. Se poate lovi în virusuri de varicelă printr-un vaccin. Un alt fenomen de ticăloşie e că virusurile încep să-şi dea mîna. Virusul respirator sinciţial care atacă copiii mici s-a înfrăţit păgubos cu virusurile guturaiului (rinite) adulţilor. Aşa că acum oamenilor bîntuiţi de rinite nu le curge doar nasul, dar fac şi forme grave respiratorii, din cauza cîrdăşiei dintre virusuri. Ce parşivă a devenit lumea răului! În iunie a fost epidemie de rujeolă cînd ea era întîlnită iarna, acum în plină vară bîntuie oreionul, dar iată că vaccinarea a dat roade în privinţa gripei, fiindcă de 2-3 ani nu s-a mai înregistrat epidemie de gripă.

×
Subiecte în articol: editorial