x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Spovada, ultima gară

Spovada, ultima gară

de Magda Marincovici    |    22 Apr 2008   •   00:00

Spovada este cu certitudine terapia va­labilă la orice vîrstă, pentru orice boală şi care nu poate fi înlocuită cu nici o altă te­rapie. Ea este necesară în egală măsură omului sănătos, dar şi celui bolnav.

Spovada este cu certitudine terapia va­labilă la orice vîrstă, pentru orice boală şi care nu poate fi înlocuită cu nici o altă te­rapie. Ea este necesară în egală măsură omului sănătos, dar şi celui bolnav. Cu cît spovada este administrată în doză mai mare, cu atît este mai eficientă. Dependenţa de spovadă nu numai că nu este dăunătoare, dar cu certitudine este singura profitabilă atît trupului, cît şi sufletului. Spovada se deprinde în pruncie şi ar trebui să te însoţească toată viaţa. Eva este cea dintîi păcătoasă, dar şi cea dintîi mărtu­risitoare, cea dintîi femeie răscumpărată din ghearele păcatului. Goală, la propriu şi la figurat, faţă în faţă cu păcatul, Evei nu-i mai rămîne decît o soluţie: mărturisirea. Şi aşa devine cea dintîi beneficiară a recunoaşterii păcatului. Avem în codul nostru nevoia de mărturisire. Pentru că avem păcatul în noi. Primul confesor este mama. Ea este chemată în ajutor de la întîia rostire. Pentru că mama, pentru că tata sînt Dumnezeu pe pămînt. Nevoia de a ne spovedi ne urmăreşte oriunde. Noima prieteniilor celebre? Prieteniile din toate timpurile au un numitor comun: a ţine ascuns, ca într-un căuş, un secret, adesea păcătos, încredinţat tocmai din neputinţa de a-l mai duce singur. Omul este frate cu păcatul. Şi în lumea de azi n-aduce anul ce aduce ceasul ispitelor. Şi femeia, şi bărba­tul sînt pe un teren minat. Dar este un loc unic, o comunitate divină, numită familie, unde păcatul cel mai greu într-o căsnicie, păcatul infidelităţii, este mărturisit şi iertat din iubire. Spovada merge mînă în mînă cu viaţa, dar mai ales cu moartea.

În acele clipe ai şansa, ultima, de a fi înger. În acele clipe, spovada este un fel de ecou prelung al botezului. Începi cu o spovadă, cea rostită de naşi, şi termini cu o spovadă, care îţi aparţine în totalitate.

E ultima gară.

×
Subiecte în articol: editorial spovada