O femeie din Birmingham, care suferea de obezitate, spune că i s-au dat doar câteva zile de trăit după ce a contactat sepsis în urma unei operații de reducere a stomacului, notează Daily Mail.
Laura Battrum, în vârstă de 35 de ani, cântărea 140 de kilograme când a decis că singura ei șansă de a pierde în greutate este operația de reducere a stomacului. Suferind de sindromul ovarului polichistic, Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a fost de acord să-i plătească operația, care a avut loc în luna ianuarie a anului trecut.
Laura credea că este cu un pas mai aproape de visul ei de a-și întemeia o familie cu iubitul ei Steve, în vârstă de 37 de ani. În schimb, aceasta a contactat sepsis și i s-au dat doar trei zile de trăit înainte să fie pusă în comă indusă pentru o lună.
După ce a petrecut peste patru luni în spital, Laura s-a întors acasă, însă problemele de sănătate o obligă să poarte un sac de colostomie. În plus, aceasta are probleme cu mobilitatea și oboseala în fiecare zi.
„Am vrut doar să slăbesc și aproape mi-am pierdut viața”, a spus Laura, care cântărește acum 57 de kilograme.
„Am fost supraponderală toată viața mea și abia mâncam. Am încercat pastile de slăbit, nenumărate diete și exerciții, dar nimic nu a mers. Trebuia să pierd în greutate, dacă voiam să devin mamă într-o zi, așa că m-am interesat în legătură cu operațiile pentru pierderea în greutate. După ce am optat pentru operația de reducere a stomacului, am fost programată pentru operație pe 3 ianuarie.”, a mai spus Laura.
În ciuda procedurii dificile, care implică înlăturare unei părți din stomac, totul a mers conform planului, însă Laura a început să se simtă rău la câteva săptămâni după.
Când a mers la spital, aceasta a fost diagnosticată cu sepsis.
Sepsisul este un mod anormal în care funcționează sistemul imunitar când se confruntă cu infecții severe. Astfel, acesta elimină în sânge substanțe chimice pentru a combate infecția.
Simptome sepsis:
Febră peste 38,3 sau o temperatură mai mică de 36
Ritm cardiac mai mare de 90 de bătăi pe minut
Rata de respirație mai mare de 20 de respirații pe minut
O posibilă infecție