Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Indiferent dacă ne place sau nu să recunoaștem, oamenii din viața noastră reprezintă o parte integrantă a procrastinării noastre. Poveștile despre ocaziile ratate, obiectivele neîndeplinite și experiențele pe care n-am mai apucat să le împărtășim sunt întrețesute cu poveștile celorlalți despre relațiile pe care le au cu noi. Însă adesea judecățile din poveștile lor nu sunt atât de dure pe cât ni le imaginăm. De fapt, cel mai adesea noi, și nu ei, avem cele mai negative perspective asupra propriei procrastinări. Noi suntem cei care ne judecăm drept nedemni, deficitari și ratați și, pentru că știm că procrastinarea înseamnă că am încălcat norme sociale, ne așteptăm ca și ceilalți să ne vadă la fel. Sentimentele de vinovăție și rușine pe care le resimțim când încălcăm anumite norme sociale pot continua să alimenteze procrastinarea și evitarea, ducând astfel la și mai multă vinovăție și rușine”, remarca psihologa Fuschia M. Sirois într-un studiu publicat anul trecut de Editura Trei - „Procrastinarea”.
Numai ușor nu e!
Dar cum ne putem elibera din acest cerc vicios al vinovăției și rușinii? „Ei bine, răspunsul simplu este să căutăm ajutor și înțelegere la semenii noștri. Putem aborda oamenii pe care procrastinarea noastră i-ar fi putut afecta și putem fi sinceri, asumându-ne responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Putem fi deschiși în privința motivului pentru care am procrastinat. Le-am putea cere ajutorul celorlalți dacă motivul amânării nenecesare este că ne lipsește încrederea sau timpul ori că nu avem resursele necesare pentru a ne realiza sarcina”. Pare simplu, nu? „Da, dar nu e”, apreciază Fuschia M. Sirois.
Un steag roșu (fluturat)
Cum așa? „Când suntem într-o poziție de vinovăție și rușine în privința procrastinării noastre, știm la nivel inconștient că nu am respectat normele sociale. Prima tendință pe care o avem atunci este să nu atragem atenția asupra faptului că am procrastinat. Dorim să o ținem secretă sau chiar inventăm scuze și dăm vina pe cauze din exterior. Să fim sinceri în privința procrastinării noastre sau să cerem ajutor ar fi ca și cum am flutura un steag roșu pe care scrie: «Uită-te la mine, am procrastinat!». Cu toate astea, zeci de ani de cercetări au arătat clar că, dacă le cerem celorlalți ajutorul atunci când ne e greu, asta poate contribui la reducerea nivelului nostru de stres și poate face mai simplă rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm”.
Cum ți-ai așternut, așa dormi? Aiurea!
În continuare: „Iar faptul de a cere sprijinul celorlalți (și de a-l accepta) poate întări legăturile cu oamenii din viața noastră. În afară de atragerea atenției asupra procrastinării noastre, cererea de ajutor poate fi dificilă și pentru că s-ar putea să avem senzația că nu merităm să fim ajutați. La urma urmei, rușinea este legată de sentimentul că suntem nedemni. Așa încât o să ne așteptăm ca solicitarea noastră de ajutor să fie respinsă, prin replici de tipul «Cum ți-ai așternut, așa dormi». Dar mai sunt și alte obstacole cu care ne confruntăm înainte de a putea fi sinceri în privința procrastinării noastre. S-ar putea să fie nevoie să renunțăm la dorința noastră de a apărea ca «perfecți» dacă vrem să fim sinceri cu ceilalți”.
Ajutor reciproc
Nu în ultimul rând: „Apoi trebuie să ținem minte că nu suntem singurii care procrastinează și nicidecum ultimii, ceea ce ne poate ajuta în ceea ce privește mândria rănită, care ne-ar putea împiedica să fim deschiși cu ceilalți. Dacă suntem sinceri în privința procrastinării și cerem ajutorul, le arătăm celorlalți că nu suntem perfecți, ci pur și simplu umani. În loc să dea naștere la critică, este mai probabil ca această abordare să-i facă să ne respecte pentru că suntem onești și responsabili. Cele mai multe societăți pun preț pe sinceritate și responsabilitate, pentru că aceste două calități corespund întru totul normelor sociale. Prin faptul de a fi sinceri în privința procrastinării, s-ar putea chiar să-i ajutăm pe alții să se simtă mai confortabil și mai puțin rușinați de propriile lor ezitări și greșeli”.
„Dacă suntem sinceri în privința procrastinării și cerem ajutorul, le arătăm celorlalți că nu suntem perfecți, ci pur și simplu umani”, Fuschia M. Sirois, psihologă
„Rușinea este legată de sentimentul că suntem nedemni”, Fuschia M. Sirois, psihologă
